x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pauză de cafea

Pauză de cafea

de Diana Radu    |    19 Mar 2008   •   00:00

“Mierea este sănătate curată”, spunea bunica şi mă îndemna să iau, în fiecare dimineaţă, pe nemâncate, câte o linguriţă de miere. Ca să mă ademenească mai uşor, îmi spunea şi câte o poveste cu tâlc.

“Mierea este sănătate curată”, spunea bunica şi mă îndemna să iau, în fiecare dimineaţă, pe nemâncate, câte o linguriţă de miere. Ca să mă ademenească mai uşor, îmi spunea şi câte o poveste cu tâlc. Anii au trecut şi eu am renunţat, treptat, la linguriţa cu miere. Nu am uitat însă istoriile bunicii. Cel mai mult m-a impresionat povestea apicultorului. Era odată un bătrân care avea în grijă doi stupi de albine. Micuţele vietăţi formau ­singura lui familie. Dimineaţa, primul lucru pe care îl făcea era să meargă la stupi. Toată ziua se ­îngrijea ca dragelor sale prietene să nu le lipsească nimic, iar seara le vorbea ore în şir. Povestea vrute şi nevrute, fără să fie vreodată nevoie să se apere de albine, nici să se ferească cumva de ele. Toate au fost bune şi frumoase până când, într-o zi, bătrânul a fost nevoit să îşi vândă casa. Aşa că, în seara dinaintea plecării sale, s-a dus să îşi ia la revedere de la prietenele sale. Şi, în timp ce bătrânul le explica cum că, începând de a doua zi, aveau să nu se mai vadă, albinele au năvălit pe el. Au murit toţi – şi apicultorul şi albinele – dar au rămas împreună. Până la capăt.

×
Subiecte în articol: agenda