La 9 noiembrie 1986 a fost ales Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei si Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. Prea Fericitul Parinte Teoctist Arapasu, al V-lea patriarh al Romaniei, implineste astazi venerabila varsta de 92 de ani.

"Nu am cunoscut rasfatul copilariei"

"Nu am cunoscut rasfatul copilariei, eu fiind penultimul din cei 11 copii. Am fost primul care, cu o mare cutezanta, fara stirea parintilor, am intrat la scoala. In ceea ce priveste respectul fata de ceilalti, ascultarea fata de parinti, principiile sanatoase au ramas ca niste calauze in viata mea. Si acum imi aduc aminte de cuvintele mamei si ale tatalui, care gaseau timp sa ne invete sa nu ne bagam in oborul altora.

Dupa studii si multe activitati am fost ales episcop la Arad timp de 11 ani. Am invatat foarte multe din comportamentul si evlavia preotilor si a credinciosilor din zona. Toata biserica a plans cand am fost ales Mitropolit la Oltenia si a trebuit sa plec de acolo. Din toate zonele unde am fost am invatat foarte multe, inclusiv din zona parintilor mei, la Iasi. Acolo m-a ajutat bunul Dumnezeu si am facut o biserica noua pentru satul in care m-am nascut. Nu m-am lasat. Am restaurat, printre altele, Manastirea Vorona, biserica lui Eminescu de la Ipotesti... Am lucrat cu multa credinta. Nu aveam voie sa facem aceste lucruri, judetele nu aveau voie sa dea autorizatie. Cu toate acestea, am restaurat toate manastirile din Bucovina.

Cel mai greu moment pentru mine a fost cand mi s-a atribuit la Revolutie faptul ca am fost pasiv si nu am participat la oprirea daramarii bisericilor. Am suportat si inca suport aceasta greutate pe sufletul meu, pentru ca, in timp ce se daramau bisericile in Bucuresti, eu eram fie la Craiova, fie la Iasi, unde zideam biserici si restauram manastiri. Am construit biserici din temelie pe unde am fost, si acest lucru m-a indurerat foarte tare, nu atat ca eram eu lovit, ci faptul ca atatia credinciosi nu stiau realitatea. A fost cea mai mare durere pentru mine. Nici acum nu o suport cu usurinta.

Cel mai fericit moment greu il pot gasi in acesti zeci de ani de viata, pentru ca fiecare moment vine cu stralucirea lui, cu multumirea lui, dar si cu umbrele lui. Momentele de bucurie au fost cand am reusit sa refac valorile Sfintei Patriarhii si sa aduc la indeplinire unele lipsuri ce trebuia aduse de pe vremea Patriarhului Justinian.

Ii multumesc lui Dumnezeu, care, desi mi-a pus pe umeri o atat de mare sarcina, a slujirii Bisericii noastre, totusi, din bogatia milostivirii Sale, imi daruieste an dupa an. Pentru mine, aceasta treapta a varstei, pe de-o parte, imi starneste o bucurie recunoscatoare fata de bunatatea lui Dumnezeu, pe de alta parte, ma gandesc si la indatoririle mele, care sunt din ce in ce mai importante si mai greu de purtat."