x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astazi e ziua mea... prof. dr. Corneliu Zeana

Astazi e ziua mea... prof. dr. Corneliu Zeana

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    11 Apr 2007   •   00:00
Astazi e ziua mea... prof. dr. Corneliu Zeana

Este profesor universitar, de formatie medic cardiolog. Isi desfasoara activitatea la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca din Bucuresti. Astazi, presedintele in exercitiu al sectiei romane al Miscarii Europene din Romania, prof. dr. Corneliu Zeana, isi aniverseaza ziua de nastere.

"Miscarea europeana este avangarda UE"

"Ca in fiecare an imi voi serba ziua cu discretie. Aproape ca am s-o las sa treaca neobservata, pentru ca sunt foarte ocupat in aceasta perioada. Am incheiat cu o serie de studenti un modul pe care il aveam. Sunt ocupat si cu spitalul... Sper ca in curand sa public si a 11-a carte a mea. Este vorba despre un tratat de urgente in medicina prin prisma activitatii in camera de garda in special. In Spitalul de Urgenta as putea spune va sunt unul dintre cei mai vechi combatanti de noapte. Am calculat ca am foarte multe nopti petrecute acolo care insumeaza vreo trei ani si jumatate. La 18 aprilie va fi un Congres National de medicina interna la Calimanesti, la care am niste lucrari, niste sesiuni de prezidat. Lucrez destul de mult cu cercetarea si inca si mai mult cu Miscarea europeana. La 9 mai este Ziua Europei. La Sala Polivalenta, la 5 mai, organizam o festivitate in cinstea zilei Europei cu muzica, dansuri folclorice. Este un eveniment care o sa ne ia foarte mult timp si efort de organizare. Iar la 26 aprilie trebuie sa fiu la Strasbourg, unde Miscarea europeana va avea un consiliu federal.

Miscarea europeana este avangarda Uniunii Europene. Ea orienteaza directiile de dezvoltare, a facut planurile Uniunii Europene pentru ca nu s-a nascut din senin aceasta uniune si este departe de desavarsire. Abia avem moneda comuna, inca nu avem Constitutie. Noi vrem un ministru unic de Externe. Nu o sa atingem repede starea de uniune a Statelor Unite... UE se va extinde cuprinzand Georgia, Armenia cu mare probabilitate. Cam acolo va fi limita de extindere. Problema Macedoniei si a Balcanilor este o problema in care noi avem o oarecare expertiza, fiind mai de-ai locului. Chiar eu sunt aroman ca origine.

Din 1948 si pana acum Comitetul National Roman a avut un rol deosebit, in primul rand, in imaginarea institutiilor europene, in planificarea lor. Dorinta noastra a fost dintotdeauna ca Romania sa intre cat mai repede in UE, sa-i grabim aceasta intrare si sa obtinem din partea europenilor un accept sa prezentam si sa reprezentam valorile romanesti in strainatate, sa le aratam ca au pentru ce sa ne pretuiasca. Faptul ca am fost ales in decembrie 2005 la Londra in Biroul Director Central inseamna o recunoastere foarte mare, pentru ca aici se proiecteaza viitorul Europei. Pana la urma, insistentele noastre ca Europa sa nu se opreasca acolo unde este acum, la rasarit, ci sa mearga mai departe incluzand Republica Moldova, nu vor ramane fara ecou."

×
Subiecte în articol: calendar