Astăzi e ziua ta... Cătălin Ionescu Arbore

Cătălin Ionescu Arbore, directorul Operei Naţionale Bucureşti, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"AM TRĂIT MEREU ÎN INTERIORUL BASMULUI"
"Cel mai frumos loc de pe lumea asta, plin de încărcătură artistică, pe care îl consider un pământ binecuvântat, este tărâmul Greciei. Dar... dacă ar fi să mă mai nasc o dată, nu aş putea să fac altceva decât tot o meserie legată de scenă. Poate doar dacă aş avea o altă personalitate... cine ştie? Dacă ar fi să am aceeaşi personalitate, tot o meserie de scenă aş alege şi atunci mai greu în Grecia, pentru că supremaţia, după atâţia mii de ani, o deţine Teatrul Antic.
Un loc în care se face cu adevărat Operă şi cu foarte multă seriozitate este Anglia, dar acolo statutul artistului este cel de «artist part-time»... aşa că e foarte greu de ales un singur loc. Pe de altă parte, din păcate, statutul artistului e să fie cu căruţa, să se plimbe dintr-o parte în alta, să tot caute...


COPILĂRIE SPECIALĂ
Cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele a fost copilăria... Am avut parte de o copilărie absolut specială, având parte de nişte părinţi speciali, trăind într-o lume specială. Faţă de mulţi alţi copii, eu mi-am putut permite luxul să trăiesc în interiorul basmului - nu mi-a fost doar povestit sau doar prezentat. Nu am fost doar dus la cinema... Am trăit în mijlocul basmului... am învăţat cum se creează pas cu pas, am învăţat să cred în el, să-l construiesc. E un avantaj fantastic, şi de aici a pornit totul. Destinul meu s-a format de aici şi asta pentru mine înseamnă cea mai frumoasă perioadă.
Dacă aş avea ocazia să mă întâlnesc cu mine, cel din adolescenţă, mi-aş da toate sfaturile pe care le-am primit de la părinţii mei şi nu am vrut să ţin cont de ele la vremea respectivă... de exemplu, să-mi îndrept paşii în carieră în altă parte decât în zona teatrului... Părinţii m-au sfătuit să nu aleg teatrul ca meserie... este lumea cea mai crudă şi cea mai dură. Este locul în care poţi să trăieşti extazul, dar poţi intra şi în cea mai cumplită adâncitură. Cu toate acestea, pot spune că viaţa m-a răsfăţat... Nu cred să fie lucruri care să le fi dorit şi să nu le fi avut. Ştiţi cum se spune: nemulţumitului i se ia darul, aşa că nu poftesc la mai mult decât am trăit. Sunt învăţat să mă mulţumesc cu ceea ce primesc... şi sunt extrem de fericit şi încântat că am o familie perfectă şi sper să rămână aşa până când nu voi mai fi. Vă mărturisesc că de la cariera mea am învăţat să ţin enorm de mult la importanţa familiei şi s-o respect şi să consider că nimic pe lumea asta nu e mai important, dar asta numai datorită carierei mele!  

ANIMAT DE IDEALURI
Nu aş mai accepta niciodată să fiu directorul unei instituţii. Asta a fost o mare greşeală pe care o recunosc şi, dacă mi se va da ocazia, o să o repar! Aş refuza din start să fiu ministrul Culturii, pentru că nu aş şti ce să fac... în primul rând, aceste trei măsuri pe care ar trebui să le iau nu aş şti care să fie. A fi ministrul Culturii înseamnă să veghezi asupra întregii mişcări culturale or tărâmul pe care eu sunt stăpân este arta spectacolului şi în special mă refer la arta spectacolului de operă. A mă împărţi spre alte zone de cultură ar însemna să renunţ la singura legătură cu meseria mea, ceea ce e imposibil... În momentul în care mi s-a propus această funcţie am crezut că voi putea rezolva lucruri pe care alţii nu le-au putut rezolva şi bineînţeles că am fost animat de idealuri şi de gândurile cele mai bune. Am fost norocos, pentru că am avut parte de o perioadă în care au fost posibilităţi financiare. Am fost susţinuţi şi am fost înţeleşi că opera este un lux, că promovează luxul şi că trebuie să fie ţinută în lux... nu ştiu de acum înainte ce se va întâmpla.

PROIECTE
Deocamdată ne concentrăm cu tot ceea ce avem de făcut în cadrul Festivalului Enescu, şi avem, slavă Domnului. În primul rând, deschidem Festivalul Enescu şi, după ştiinţa mea, este pentru prima oară în istoria Festivalului. Şi asta înseamnă, pe lângă o onoare extraordinară, o foarte mare responsabilitate, şi aceasta creşte cu atât mai mult, cu cât  acest spectacol este o producţie preluată de la Opera din Toulouse, una dintre marile scene ale lumii. O producţie semnată nici mai mult, nici mai puţin decât Nicholas Joel ceea ce ne pune încă o greutate pe umăr... Mai mult decât atât, acest spectacol e preluat şi de canalul Mezzo, ceea ce e încă o responsabilitate pentru noi. Pe parcursul acestui festival, ceea ce nu s-a întâmplat de mai bine de 20 de ani, participăm cu vreo şapte-opt spectacole şi închidem întregul arc al festivalului cu o primă audiţie în România, cu opera celană a lui Peter Ruzicka... O provocare pentru publicul românesc - muzică contemporană a unui compozitor care va şi dirija acest concert... La finalul acestui maraton mi-aş dori să spunem că Opera Naţională poate fi la acelaşi nivel cu alte Opere importante din Europa.


DACĂ AŞA E OPERA, MAI VIN!
Îmi place publicul în general, pentru că fără el noi nu avem nici un rost. Pentru public facem noi toate aceste eforturi. Pentru el, pentru generozitatea lui, pentru modul lui de a ne răsplăti, pentru căldura cu care ne întâmpină în timpul spectacolului. El este de fapt singurul
ţel pentru care noi existăm. Publicul ştie să respecte Opera...
Oricine are atracţie către frumos, către sensibil are ce găsi aici, pentru că opera este acea îmbinare  perfectă între muzică, dans, poezie, arte vizuale... Lumea, din păcate, îşi pune singură piedică, considerând că opera este un gen elitist. Dar cine trece peste această barieră şi vine la spectacol, cu siguranţă, pleacă cu o stare aparte şi spune... «dacă aşa e opera, mai vin!». Opera are capacitatea de a fermeca din primul moment, şi lucrul acesta e formidabil. Dacă nu vii cu idei preconcepute, nu se poate să nu fi fermecat de operă. E un lucru care se întâmplă destul de des... şi chiar am fost plăcut impresionat că oamenii reuşesc să fie captivaţi de acest gen...

MĂREŢIA COSTUMULUI...
Costumul de seară la operă e o formă de respect pe care ţi-o acorzi ţie, şi nu operei... şi asta pentru că îţi impui o anumită conduită. Totuşi, pentru a nu pierde ocazia să vii la operă, este suficient să fii decent îmbrăcat. Haina nu e importantă decât la nivelul pregătirii, stării de a întâmpina un spectacol. Este un factor psiholo­gic... e important să intri într-o atmosferă ca să poţi merge la spectacol. Nu intri rece, de pe stradă, în sala de spectacol..."