Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Nu mi-am făcut cariera aşa cum aş fi vrut şi cum ar fi trebuit sau poate cum am meritat, dar am făcut-o fără compromisuri... Viaţa nu este o autostradă netedă şi fără gropi, au fost urcuşuri şi coborâşuri”, spunea marele actor. Constantin Dinulescu împlineşte astăzi 75 de ani.
“Nu mi-am făcut cariera aşa cum aş fi vrut şi cum ar fi trebuit sau poate cum am meritat, dar am făcut-o fără compromisuri... Viaţa nu este o autostradă netedă şi fără gropi, au fost urcuşuri şi coborâşuri”, spunea marele actor. Constantin Dinulescu împlineşte astăzi 75 de ani.
“În curând voi avea o premieră la Teatrul Evreiesc. Apoi, la Teatrul Naţional joc în «Nathan Înţeleptul». Este un spectacol montat de Grigore Gonţa, interesant din punct de vedere artistic, foarte important şi ca trimitere în actualitatea politică.
Pe parcursul a 52-53 de ani de când joc efectiv am avut norocul să mă întâlnesc cu două mari generaţii de actori. La Iaşi, unde am debutat cu marea trupă a Iaşiului din anii ’55, şi apoi marea generaţie a Bucureştiului. Sunt două lumi extraordinare din care am apucat să mă înfrupt sufleteşte, să fur şi meserie. A fost cel mai frumos dar pentru mine... faptul că am apucat aceste două generaţii de mari actori. Noi, actorii, avem un fel de a ne amăgi. Întotdeauna ultimul rol ţi se pare cel mai interesant. Tinereţea mea, începuturile carierei, anii pe care i-am petrecut la Iaşi au fost anii de vârf, ani de mari împliniri profesionale. Sigur că şi după venirea mea în Bucureşti, în 1969, la Naţional, sub direcţia maestrului Radu Beligan, am jucat cu mare bucurie în «Hagi Tudose» a lui Delavrancea, în piesa lui Camil Petrescu, «Jocul Ielelor». În film am avut bucuria să colaborez cu Mircea Daneliuc în «A 11-a poruncă». Am avut multe realizări de care îmi aduc aminte cu plăcere şi sper că şi publicul îşi aminteşte, nu numai eu. Îmi place teribil filmul pentru că totul trebuie pregătit cu rigoare, cu precizie – atât partea de interpretare, cât şi partea tehnică. Teatrul îţi oferă emoţia caldă. E o satisfacţie teribilă conştiinţa că seara este irepetabilă, că nu te mai întâlneşti cu ea şi nu ai voie să ratezi. E un lucru făcut la incandescenţă, iar asta îţi dă un frison de satisfacţie.
Parafrazându-l pe Iancovescu, cred că un actor trebuie să aibă «statură, gură şi figură». A rămas în legendele noastre de teatru această zicală. De asemenea, cred că trebuie să ai o mare iubire pentru actul teatral şi o mare capacitate de extrovertire, să scoţi din tine ceea ce simţi şi ceea ce gândeşti.
Lumea noastră, a artiştilor, este aşa de pigmentată de apariţii efemere lansate de diverse posturi de televiziune, apariţii-cometă. N-aş vrea să-l supăr pe Eminescu... dar stelele astea apun înainte de a le vedea. Au cam dispărut oamenii de valoare şi dispar în continuare. S-a prăpădit şi colegul nostru Ovidiu Iuliu Moldovan... valorile autentice se impun mai greu şi se înlocuiesc mai greu.
Îmi doresc să am dragostea pe care o am şi acum, să rămână permanentă şi să pot juca în continuare cu aceeaşi bucurie cu care joc acum, la 75 de ani.”
