x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astazi e ziua ta... Cosmin Cernat

Astazi e ziua ta... Cosmin Cernat

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    12 Sep 2006   •   00:00
Astazi e ziua ta... Cosmin Cernat

Din 1996 lucreaza in TVR. Este producator si prezentator de stiri, comentator, prezentator de programe de divertisment. Astazi, Cosmin Cernat implineste 31 de ani.

"Comentariul este o stare de spirit"


Jurnalul National: Care sunt visurile dvs. la 31 de ani?
Cosmin Cernat: Imi doresc sa fiu sanatos inainte de toate, sa stau cu familia mea si cu copilul meu. Imi doresc foarte tare sa fiu bunic. Nu ma pot imagina in momentul de fata bunic, dar stiu ca-mi doresc foarte tare acest lucru.

De unde vine numele fetitei dumneavoastra, Ayana?
Numele l-a ales sotia mea (n.r. - fosta atleta Monica Iagar). L-a auzit in vremea in care se afla intr-un cantonament si i-a placut foarte mult. Numele apare pentru prima data in sanscrita. Este unul dintre cele mai vechi nume si inseamna, "a-ti urma drumul, a-ti urma calea in viata".

Ce gen de emisiune v-a placut sa prezentati cel mai mult in cei 10 ani de televiziune?
Cele mai frumoase momente sunt legate de comentariul sportiv. Multa vreme am fost etichetat, desi prezentam sportul si faceam comentariu sportiv, ca baiatul de la "Ploaia de stele". De ceva vreme, oamenii ma percep din punctul de vedere al prezentatorului de stiri sportive si al comentatorului.

Daca continuati cu cariera sportiva, credeti ca ati fi avut aceleasi satisfactii?
Acesta e unul dintre regretele mele. Sunt convins ca momentele pe care le-as fi trait in sport, la nivel de seniori, ar fi fost greu de descris in cuvinte. Satisfactiile pe care ti le ofera sportul nu ti le ofera, dupa parerea mea, multe alte domenii.

Ce gen de emisiuni credeti ca nu ati putea prezenta niciodata?
Imediat dupa ce am incheiat cu "Ploaia de stele", am facut o serie de opt editii cu o superaudienta la "Bine ai venit la nunta ta!". Nu as mai face emisiunea asta inca o data. Mi se parea o emisiune putin siropoasa si nu era stilul meu. "Ploaia de stele" a fost o mare provocare. Probabil ca mi s-a potrivit formatul.

Este domul Topescu un model pentru dumneavoastra?
Domnul Topescu a reprezentat un stil de comentariu. Eu cred ca acesta s-a schimbat foarte mult. Nu mai poti comenta asa cum o faceau Topescu, Graur sau Ionel Stoica in 2006. Accesul informational este altul, deschiderea noastra este cu totul alta. Mie imi place foarte mult Emil Gradinescu, pentru ca a venit cu un stil nou, cu un mare curaj in exprimare, un limbaj iesit din tipare. Stapaneste foarte bine limba romana si artificiile ei. Are tupeu in comentariu si are o stare de spirit atunci cand se asaza la microfon. Comentariul este o stare de spirit.

Care este cea mai mare dorinta pentru noul an?
Ma gandesc la Beijing, unde voi fi in calitate de comentator. Ar fi a sasea olimpiada la care m-as duce.

×
Subiecte în articol: calendar