x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Draga Olteanu Matei

"Astazi e ziua ta..." - Draga Olteanu Matei

23 Oct 2004   •   00:00
"Astazi e ziua ta..." - Draga Olteanu Matei

Personaje. Crampeie de viata, imagini de film, decoruri de teatru. Toate acestea legate, ca un liant, de buna dispozitie pe care a stiut sa o ofere publicului, si care nu a parasit-o nici acum, la cei 71 de ani pe care ii implineste. Doamna teatrului romanesc, Draga Olteanu Matei, isi aniverseaza duminica ziua de nastere.



"Fiecare ora este un dar de la Dumnezeu"

"Uite, nu m-am gandit niciodata la ce inseamna un an in plus si nici nu vreau sa ma gandesc. Anii sa vina cum or veni si cati or veni si, cu cat or veni mai multi, cu atat o sa ma bucur mai tare. Nu imi fac nici un fel de planuri legate de aniversari, eu de fapt de cand eram mai tinerica, de cand eram copil nu mai sarbatoresc aceasta zi. Cand traia mama o sarbatoream pe ea pentru ca s-a chinuit sa ma aduca pe lume, dar daca ea nu mai este… Pentru mine sarbatoare este fiecare zi in care sunt sanatoasa si in care pot sa produc ceva, sa nu stau degeaba pe lume. In trecut imi sarbatoream ziua in familie, cu prietenii, era o masa la care stateam de vorba, radeam, vorbeam, nu ceva special... Era ceva modest, cu putine persoane, prietenii cei mai apropiati, familia mea si atat. La aniversarea de anul trecut, cand am implinit 70 de ani, a fost ceva nemaipomenit, la care nu ma asteptam. Domnul Dinu Sararu m-a sarbatorit alaturi de colegii care m-au iubit, si seara, la spectacol, mi-au dat flori... Costel Constantin a tinut un mic discurs si impreuna cu cei din sala mi-a cantat "Multi ani traiasca!". Timpul a zburat, dar e acea senzatie pe care o incearca toata lumea, ca am trecut prea repede prin viata si prea repede am ajuns la liman. Intotdeauna am fost constienta de ceea ce mi se intampla si de aceea, poate vi se pare ciudat, am lasat sa curga timpul in voia lui pentru ca si asa nu mai aveam ce sa-i mai fac. Planuri, daca ma credeti, nu mi-am facut niciodata. Am fost preocupata sa produc ceva, sa fac ceva si intr-adevar nu am stat. Mi-am si trait viata cu placere pentru ca parerea mea din totdeauna a fost ca fiecare clipa este pretioasa si nu trebuie sa o pierdem sub nici o forma, si fiecare clipa trebuie sa fie o bucurie, cu exceptia necazurilor pe care ni le da soarta; in rest, tot ce depinde de noi trebuie sa fie o bucurie si atunci m-am comportat ca atare. Eu si sotul meu suntem o singura persoana si traim fiecare moment impreuna, clipa de clipa; sigur ca trecem prin necazurile varstei, ca ajungi sa nu mai vezi bine, sa nu mai auzi bine, sa te doara picioarele, sa te "nu stiu mai ce" pe dinauntru si cate si mai cate... Daca ar fi posibil m-as opri la varsta la care as fi apta de munca, pentru ca pana atunci ai niste acumulari si din momentul acela incepi sa gusti viata, sa o intelegi mai bine, sa o traiesti pur si simplu. Imi ramane insa regretul ca nu pot sa o iau de la inceput. Fiecare ora este un dar de la Dumnezeu si pentru asta eu ma bucur din plin."

×
Subiecte în articol: calendar