Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
S-a născut la Bucureşti şi a terminat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Secţia actorie, promoţia 1974, la clasa profesorului Nicolae Carabin. Eugenia Maci împlineşte mâine 57 de ani.
“Mă înfurie propriile slăbiciuni...”
S-a născut la Bucureşti şi a terminat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Secţia actorie, promoţia 1974, la clasa profesorului Nicolae Carabin. Eugenia Maci împlineşte mâine 57 de ani.
Eugenia Maci este o actriţă cu resurse excepţionale, făcută să dea viaţă unei game tipologice extrem de întinse. Printr-o solicitare adecvată şi o regie care i-a intuit aceste disponibilităţi de a compune un tip original de personaj receptiv la solicitările vieţii, spiritual şi cuceritor. Face parte din galeria tinerilor actori care au debutat în anii ’80 şi datorită cărora Teatrul Naţional nu a decăzut după dispariţia monştrilor sacri ce au dominat scena românească atât timp. Prin realizările şi dedicaţia acestor actori tineri s-au păstrat valorile teatrului prin montări precum “Fata din Andros” de Terentius, “Trei surori” de Cehov, “Poveste din Hollywood” de Neil Simon, alături de Radu Beligan şi “Cartea lui Ioviţă” de Paul Everac, rol pentru care Eugenia Maci a primit un premiu de interpretare. S-a dedicat familiei neuitând gustul scenei. A jucat şi teatru la televiziune, iar cu rolul din “Freziile nu înfloresc în iunie”, în regia lui Eugen Todoran, a rămas pentru totdeauna în memoria telespectatorilor. Nu a reuşit să facă tot ce şi-a propus în ultimul an. “Nu tot. Dar îmi propun întotdeauna foarte mult. Aşa mi se pare stimulativ. Dacă îţi propui puţin, puţin realizezi.” Care a fost momentul decisiv în care s-a orientat către actorie? “Nu-mi amintesc. Ştiu doar că am participat la toate serbările ca vedetă, încă din grădiniţă. Eram deci decisă dintotdeauna.” Ce ar schimba în viaţa ei? “Pe mine. M-am cam plictisit de mine. Dar cum să o fac?”. Sfatul cel mai important pe care l-a primit a fost “Împacă-te cu tine însăţi şi vei fi împăcată cu lumea”. Nu este superstiţioasă. “Nu. Chiar sfidez superstiţia: mă întorc din drum dacă am uitat ceva, îmi place ziua de marţi 13, pisicile negre etc”. Îi plac florile? “Enorm. Am o mulţime de plante cu care vorbesc, flori cumpărate sau primite, vii sau uscate... Freziile erau un simbol – «prietenii ştiu de ce!», şi în ce spectacol. Cel mai mult îmi plac lăcrămioarele – mărgăritarul”. “Nu am un talisman anume. Ocazional hotărăsc că un anumit lucru îmi poartă noroc într-o anumită perioadă. Înainte de intrarea în scenă îmi fac cruce.”
Cele mai mari satisfacţii ale vieţii sale? “Familia, sănătatea, echilibrul”. Dacă există ceva care o face să zâmbească? “Vehemenţele adolescentine ale Dariei – copilul meu, năzbâtiile lui Piculeţ – motanul meu, artificiile aniversare.” Detestă din tot sufletul “orgoliul, lipsa de înţelegere, ranchiuna şi propriile mele slăbiciuni”. Cum îşi va sărbători ziua? “Am primit de la un prieten un cadou minunat: Egipt.”
