x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - George Arion

"Astazi e ziua ta..." - George Arion

05 Apr 2005   •   00:00

Este autorul a numeroase romane, volume de publicistica si de teatru. Scriitorul si jurnalistul George Arion a implinit ieri 59 de ani.

  • 6 aprilie 2005
  • "Inca mai pot sa port poveri"

    "La aceasta aniversare e pentru ultima oara cand prefixul e cinci. La 59 de ani este o viata de om, dar n-as putea spune decat ca a inceput timpul sa treaca uluitor de repede. Ca maine as putea sa va vad ca veniti sa vorbim despre 60 de ani. Ca de obicei, mi-am sarbatorit ziua alaturi de colegi, iar seara, in familie, alaturi de cei doi copii ai mei si de sotia mea. Faptul ca ieri am jucat baschet si azi ma dor picioarele ma indreptateste sa cred ca inaintarea in varsta este o povara. Pe de alta parte, este si o povara in sensul inteleptirii omului care sunt, prin faptul ca ma aprind mai greu decat altadata... Ma face insa sa cred ca inca mai pot sa port poveri si, slava Domnului, viata asta este plina de greutati care se abat asupra noastra. Eu spun uneori ca sunt un om nascut in secolul al XX-lea, care traieste acum in secolul XXI, dar care intotdeauna a visat la secolul XIX. Unii spun chiar ca am comportamentul omului secolului XIX. Cred ca sunt un om la locul lui, care nu face valuri si care asteapta cu rabdare sa i se implineasca destinul, asta insemnand multa truda, multa munca. Timpul a trecut fantastic de repede si faptul ca am trait in doua oranduiri a insemnat, practic, pentru cei de varsta mea, un bombardament de informatie extraordinar de puternic, care a pus o amprenta asupra fiecaruia dintre noi. Mi-ati pus un reportofon in fata, ganditi-va ca eu pana in 1990 nu aveam asa ceva, eu scriam... Numai aceasta ustensila oarecare, banala, spune mult despre ce am trait in numai cativa ani. In privinta poeziilor pe care le-am scris, in privinta romanelor pe care le-am scris, aceasta amprenta a vechii oranduiri nu a fost atat de puternica, in sensul ca am gasit culoarele pe care sa le parcurg, fara sa fac, in calitate de scriitor, vreo concesie. In ceea ce priveste ziaristul care am fost, daca veti citi "Istoria societatii romanesti contemporane in interviuri", veti vedea ca un ziarist inainte de 1990 trebuia sa faca compromisuri si, din pacate, nici eu nu am fost ocolit de ele." (Loreta Popa)

    ×
    Subiecte în articol: calendar