x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Ioan Grigorescu

"Astazi e ziua ta..." - Ioan Grigorescu

19 Oct 2005   •   00:00
"Astazi e ziua ta..." - Ioan Grigorescu

A realizat scenariile a peste 20 de filme, iar pasiunea pentru scris si-a impartit-o intre ziaristica si literatura. Cea mai mare satisfactie i-a oferit-o insa documentarul "Spectacolul lumii", la care a filmat primele episoade acum mai bine de 35 de ani. Ioan Grigorescu implineste maine 75 de ani.

"Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a lasat atata ragaz"


"Primesc noul an cu uimire. Nu imi vine sa cred ca am ajuns la o astfel de data care stiam ca nu ma va ocoli. Uneori ma intrebam daca bunul Dumnezeu nu a amestecat cumva niste hartii pe acolo prin registrele sale, ca parca nu imi vine sa cred ca totusi asa e. Imi voi petrece ziua la Ploiesti, la scoala unde am invatat eu clasele primare, acolo ma stiu copiii toti, sunt ploiestean si merg destul de des acolo. Va spun sincer ca o infuzie de copilarie intr-un moment ca acesta e lucrul cel mai bun pe care si-l poate dori cineva. Fara nici un fel de capriciu, multumesc lui Dumnezeu ca mi-a lasat atata ragaz, dar nu stiu cui sa-i multumesc ca n-am stiut sa-l folosesc cum trebuie. Am avut senzatia la un moment dat ca fac mult, or acum constat ca totusi sacul nu e atat de plin cum trebuia sa fie. Ingrijorarea pe care o am consta in faptul ca nu stiu ce se va intampla cu manuscrisele pe care le am si pe care parca le vad transformate in avioane sau in moristi de hartie de nepotii mei sau copiii lor. In rest, ma preocupa in continuare ‹‹Spectacolul lumii››, documentarul pe care il fac. As vrea sa arat Romania in ‹‹Spectacolul lumii››, am si inceput, de altfel, filmarile in patru tronsoane prin tara. Culmea este ca deseori in drumurile mele cu echipa mea ajungeam in locuri unde de-abia fusesera colegii dumneavoastra cu caravana, sau urmau sa vina, si asta imi crea o bucurie nemaipomenita pentru ca e un lucru bun sa simti ca esti cu confreria ta pe aceeasi lungime de unda. Serialul ‹‹Spectacolul lumii›› se difuzeaza din 2001, a inclus 222 de episoade, iar marea bucurie pe care am avut-o a fost decernarea premiului Academiei Romane. In 1968 am filmat primele episoade in Japonia, sub titlul ‹‹Japonia fara crizanteme››... Cred ca pentru romani e foarte important ca acel om care le arata lumea sa fie de-al lor. Ne lasa indiferenti nu stiu ce ciclu de turism, cu minuni ale lumii, cu reporteri care merg mai mult cu calcaiele inainte, intorcandu-se mereu si infulecand ceva si povestind ce bine e in tara cutare si ce buna e baclavaua pe care o mananca. E important a privi o tara cu ochii concetatenilor tai, care inteleg de ce nu avem si noi una-alta sau care se straduiesc sa arate lumii tot ce avem noi mai bun si sa aduca din afara tot ce are lumea mai bun. Comparand romanul cu tot ce am cunoscut eu in cele peste 50 de tari in care am filmat, am realizat ca pe roman il caracterizeaza o insatiabila curiozitate de a vedea lumea, dar vazuta cumva de la distanta".

×
Subiecte în articol: calendar