x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Teodora Mares

"Astazi e ziua ta..." - Teodora Mares

27 Oct 2004   •   00:00
"Astazi e ziua ta..."  -  Teodora Mares

La 23 de ani obtinea premiul de interpretare pentru rolul Ioanei Popa din filmul "Declaratie de dragoste" la Festivalul de Film de la Costinesti. De atunci a jucat in sase filme si a fost nelipsita de pe scena de teatru. Actrita Teodora Mares implineste astazi 42 de ani.

"Ma simt la fel ca la 20 de ani!"

"De obicei, femeile peste 40 de ani, sau peste 35 de ani fac o criza a varstei, dar eu nu am simtit ca mi se intampla ceva nici cand am facut 30, nici cand am facut 40. Nu simt absolut nici o diferenta, ma simt la fel ca la 20 de ani.

De ziua mea, nu fac niciodata petreceri foarte mari, intotdeauna alaturi de mine sunt cei mai buni si cei mai vechi prieteni, lumea nu se conformeaza, nu facem altceva decat sa ne intalnim toti, dar nu facem nimic iesit din comun. Cea mai reusita petrecere de ziua mea a fost cand chiar ne-am reunit toti prietenii vechi.

Nu s-a intamplat sa lipseasca cineva pentru ca avea treaba sau nu era in tara. Probabil atunci m-am simtit eu cel mai bine, pentru ca a fost toata lumea. Mai nou, mi se pare ca timpul trece mai repede decat atunci cand aveam 18-20 de ani; pe vremea aceea un an mi se parea mai lung, acum mi se pare ca timpul zboara foarte repede, de la un Revelion la altul parca nici nu apuc sa respir.

De la o varsta percep altfel timpul, dar cred ca nu mi se intampla numai mie. Nu imi fac niciodata planuri, nu imi propun nimic nici de Anul Nou, nici de ziua mea de nastere, pentru ca este posibil sa nu mi se intample sau sa nu realizez ce imi propun si atunci nu mi-ar placea sa fiu deceptionata. Singura exceptie o constituie sanatatea. Intotdeauna imi doresc sa fiu sanatoasa, este cel mai important lucru. Deocamdata, inaintarea in varsta nu o vad ca pe o greutate, intrebati-ma la 65-70 de ani.

Am un regret pe care nu stiu daca pot sa il fac public, este mai intim... am investit niste sentimente intr-o persoana care nu merita, oricum se intampla oricui. O realizare ar fi rolul pe care l-am facut la Teatrul National din Bucuresti, care a avut premiera in februarie anul acesta, iar piesa se numeste "Sonata pentru saxofon si Eva", alaturi de Marius Bodochi.

Cum ma vad eu? Sunt un scorpin veritabil, adica un om al extremelor, dar cred eu ca am coloana vertebrala, stiu sa spun "Nu" atunci cand trebuie, am o personalitate destul de puternica si care influenteaza pe oamenii din jurul meu; par o persoana rece, dar nu este asa, cei care ma cunosc mai bine isi dau seama de asta; pot fi un om foarte dur, dar cu o hiper-sensibilitate iesita din comun."
×
Subiecte în articol: calendar