x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Azi e ziua ta…" - Andi Moisescu

"Azi e ziua ta…" - Andi Moisescu

25 Oct 2004   •   00:00

25 OCTOMBRIE 2004
Vrea sa ramana la fel de vesel si echilibrat ca si pana acum. Si ar mai fi cateva dorinte pentru anul ce vine, pe care le stie foarte bine sotia sa, Olivia Steer, caci "unele nu se pot implini fara colaborarea ei". Andi Moisescu implineste maine 32 de ani.

"Pana acum am fost un om foarte norocos"

"Acum, daca stau sa ma gandesc, anul asta chiar a insemnat ceva pentru mine. M-am casatorit si asta ma face sa simt ca am inceput o viata noua, atata timp cat, impreuna cu Olivia, intemeiem o noua familie. Asa incat as spune nu ca am imbatranit, ci ca m-am maturizat. Sincer, anul asta am fost mai prins ca niciodata cu viata mea profesionala (care contine si o parte extrem de importanta, mai putin vazuta), asa incat, daca ar fi sa-mi doresc ceva cu adevarat anul asta, mi-as dori sa reusesc sa ajung ceva mai devreme acasa, acolo unde ma asteapta intotdeauna Olivia. Anul asta depinde, cred, mai mult de ea, cum sunt sarbatorit pe 26. De mine o sa depinda aniversarea care va continua si in week-end-ul imediat urmator, cand sper sa pot fugi impreuna cu ea, undeva unde nici macar n-am sa-i spun. Desi n-am crezut ca se va intampla, atunci cand am implinit 30 de ani am simtit ca am imbatranit putin. A fost un prag psihologic peste care am trecut singur (n-o cunoscusem inca pe Olivia), asa ca mi-a venit putin mai greu. M-am agitat si atunci la petrecere, cum fac de obicei, dar in interior simteam efortul. Noroc ca doua luni mai tarziu mi-a aparut in cale viitoarea sotie, asa ca am intinerit la loc imediat. Pana acum am fost un om foarte norocos. Niciodata n-am petrecut doua aniversari in mod asemanator. Intotdeauna am avut parte de altceva. Sigur, exista cateva din ele care vor ramane probabil drept repere. Cea de la 25 de ani, de exemplu, a fost o petrecere totala, care poate fi concurata doar de nunta. Stateam in baza Keoke, intr-o casa izolata, pe care am transformat-o, pentru o noapte, in locatia perfecta pentru o petrecere la care nimeni n-a stat o clipa intre 11 seara si 5 dimineata. Toti au venit la 11, au trecut direct la nivel maxim si au plecat brusc, rapusi, la 5 dimineata. Exista o zi care iese din tiparul tuturor celorlalte, prin simplul motiv ca are legatura cu familia pe care o am acum, impreuna cu Olivia. Ziua de 26 octombrie de anul trecut. Asta e tot ce pot sa spun, pentru ca tin ca lucrurile cu adevarat importante sa ramana intime. Orice an in plus alaturi de familia mea ma face cel mai fericit! Nu am nici un fel de regret fata de ceea ce am facut, sau n-am facut in trecut. N-am privit niciodata varsta drept bariera impotriva unui lucru sau altul. Mi-am oferit intotdeauna libertate totala. Imi doresc intotdeauna lucruri care tin de prezent si viitor, nicidecum de trecut. Cea mai mare realizare din anul care a trecut este, fara discutie, casatoria cu Olivia. Sunt o persoana vesela si echilibrata. Ca om, sunt norocos."

ACTIV

"O data cu inaintarea in varsta, se intampla sa ai sentimentul ca timpul trece din ce in ce mai repede. In ce ma priveste, stiu si care e explicatia. Nu prea am timp sa stau, sa ma plictisesc. Mai mult, sunt pus in situatia de a fi mereu pe fuga, pentru a le putea duce pe toate la bun sfarsit. Dar nu m-as plange nici in gluma de lucrul asta, dimpotriva. Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi ca-mi da ocazia sa alerg in halul asta" - Andi Moisescu, prezentator tv

×
Subiecte în articol: calendar