x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Joi 30 iulie 2009

Joi 30 iulie 2009

30 Iul 2009   •   00:00

Este ziua 211 a anului - Au mai rămas 154 de zile



Soarele
Răsare la 6:00
Apune la 20:43

Luna
Răsare la 15:57
Apune la 0:07

Lună plină
6 august

Ultimul pătrar (Luna în descreştere)
13 august

Lună nouă
20 august

Primul pătrar (Luna în creştere)
27 august

PROVERBUL ZILEI:


"Când aveam ce n-aveam cu ce; acum, că am cu ce n-am în ce"

"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

SĂRBĂTOARE CREŞTINĂ: Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic; Sf. Mc. Iulita; Sf. Mc. Valentin, Ep. Umbriei

Sfântul Apostol Sil a fost mai întâi însoţitor al Apostolului Pavel în călătoria pentru propovăduirea creştinismului din Siria, Cilicia şi Derbe. La Filipi, Pavel şi Sila au fost prinşi şi închişi în temniţă de păgâni. Le-au fost prinse picioarele în butuci şi au fost bătuţi crunt. Sfântul Sil a fost numit de Apostolul Pavel Episcop al Corintului. Sfântul Silvan a fost Episcopul Tesalonicului, iar Sfântul Crescent a mers în misiune divină în Galia şi Galaţia, unde a fost şi Episcop. Sfântul Epenet este numit de Sfântul Apostol Pavel "pârga Asiei", iar Sfântul Andronic a fost Episcop al Panoniei.

CREDINŢE POPULARE, TRADIŢII, SEMNE

Tipul arhaic de adăpost construit de om după modelul grotei preistorice este bordeiul. Bordeiul este o locuinţă provenită dintr-o groapă săpată la o adâncime care variază de la câţiva zeci de centimetrii până la trei metri şi acoperită cu pământul dizlocat. Două frumoase exemplare pot fi vizitate astăzi la Muzeul Satului din Bucureşti. Aria lui de răspândire ocoleşte muntele datorită imposibilităţii de a săpa groapa în stană de piatră. Este frecvent atestat în zonele de câmpie şi deal cu substratul argilos sau mănos unde este perfect adaptat condiţiilor climaterice (răcoros pe timpul verilor caniculare, călduros în iernile geroase, ferit de viscolele şi vârtejurile care spulberă spaţiile extracarpatice larg deschise). (Profesor Ion Ghinoiu)

CLICK ISTORIC


Astăzi se împlinesc 192 de ani de la naşterea cunoscutului arhitect şi matematician Alexandru Orăscu. A urmat la Bucureşti Colegiul "Sf. Sava" (1831-1841). După absolvirea colegiului pleacă la Berlin, unde studiază arhitectura. Pentru specializare a stat un timp la München şi Paris. Alexandru Orăscu revine în ţară după terminarea studiilor în 1847. La 30 septembrie 1847 a fost numit profesor la Colegiul "Sf. Sava" pe care l-a absolvit cu doar câţiva ani în urmă. Din mai 1885 şi până în 1892 este rector al Universităţii din Bucureşti. Rămâne în istorie ca fiind principalul arhitect român care a promovat neoclasicismul. Printre proiectele sale se numără şi Piaţa Universităţii (1857). Alexandru Orăscu moare în 1894.

S-A ÎNTÂMPLAT AZI

În România

1948 - S-a desfăşurat la Belgrad Conferinţa internaţională privind problemele navigaţiei pe Dunăre (30 iulie-18 august);

1970 - Primul meci internaţional de fotbal feminin din România, la Arad, între Foresta Arad-Olimpia Zdar nad Sazavou (Cehoslovacia).

În lume

1792 - Revoluţia Franceză. În urma decretului care proclama "Patria în pericol", sosesc la Paris voluntari înrolaţi la Marsilia, cântând melodia ce reprezintă şi astăzi imnul naţional al Franţei "La Marseillaise";

1930 - La Montevideo, Uruguay câştigă primul Campionat Mondial de Fotbal;

1980 - Adoptarea de Knesset (Parlamentul israelian) a legii care declară Ierusalimul capitala statului Israel.

Născuţi la 30 iulie

1947 - Arnold Schwarzenegger, actor;

1964 - Doru Pârcălabu, membru al grupului Divertis.

×
Subiecte în articol: calendar