|
Se spune ca un imparat, umbland prin imparatia sa, a vazut cate pricini pornesc de la vinul tulburator de minte. A hotarat atunci sa scoata din pamant si sa starpeasca pomuletul blestemat al vitei-de-vie. Imparatul a murit si altii i-au luat locul in scaun. Odata, un crai din tara aceea a pornit la vanatoare de salbaticiuni prin codru. "Si-mpusca, si-mpusca, pana da de un urs. S-a luat dupa el si l-a gonit, pana a ajuns la un schit unde traia un calugar batran, de pe vremea lui Tata Noe. Cum aude galagia, calugarul iese din chilie si vede ursul si pe cei care-l fugareau. Se dezbraca de haina calugareasca, isi sufleca manecile, iese inaintea namilei, il prinde de urechi, ca incepuse sa tremure ca un miel. S-a minunat imparatul si l-a intrebat de unde are atata putere in trup? Acesta i-a spus ca are un butuc de vie, o tufa datatoare de putere care face struguri la vreme de toamna. Prisosul il strange si il pune in pod, de are tot anul. Cand a venit la vale, imparatul a dat porunca tare: "De astazi inainte tufa de vie sa aiba slobozenie sa creasca peste tot cuprinsul imparatiei, impartasindu-se oricine din darurile ei, dar numai atat, ca sa fie voinic de-a apuca si tine ursul de ureche"." (
Profesor Ion Ghinoiu)