x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Marti 28 noiembrie 2006

Marti 28 noiembrie 2006

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    28 Noi 2006   •   00:00

Este ziua 332 a anului
Au mai ramas 33 de zile
A 14-a zi a Postului Craciunului, au mai ramas 26 de zile

SOARELE
  • Rasare la 7:30
  • Apune la 16:41

    LUNA
  • Rasare la 13:07
  • Primul patrar (Luna in crestere) - 28 noiembrie
  • Luna plina - 5 decembrie
  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) - 12 decembrie
  • Luna noua - 20 decembrie
  • SARBATOARE CRESTINA
    Astazi este praznuit Parintele si Marturisitorul Stefan cel Nou. A trait pe vremea imparatiei lui Atanasie. De tanar, se afla in fiecare zi cu mama sa la biserica lui Dumnezeu, dandu-se pe sine la post si la viata aspra. Pentru aceasta a luat si cinul ingeresc. N-a trecut multa vreme si minunatul Ioan, egumenul sau, s-a odihnit cu pace. Parintele Stefan a fost asezat in locul acestuia. Vrajmasul Constantin Copronim, afland ca acesta se inchina la icoane si ca-l numeste pe el eretic, l-a inchis in temnita ce se numeste Pretorion. Dupa ce a fost eliberat, imparatul a poruncit sa fie batut cu pietre si cu lemne. Asa si-a dat cinstitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu.

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Cuv. Mucenic Stefan cel Nou; Sf. Mucenic Irinarh
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Ecaterina Laboure
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Stefan cel Nou, calugar; Sf. Irinarh, mucenic
  • PROVERBUL ZILEI
    "Celui bogat si dracul ii leagana copii"

    "Proverbele Romanilor", Iuliu A. Zanne, vol. I, Editura Scara, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie, Bucuresti

    Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1473 - Esecul incercarii turcilor de a readuce pe scaunul Tarii Romanesti pe Radu cel Frumos. Armata turca, alaturi de care lupta si un corp muntean, este infranta de Stefan cel Mare langa Bucuresti; cei aproape 2.300 de prizonieri au fost trasi in teapa;
  • 1877 - Dupa o incercare nereusita de a sparge incercuirea Plevnei printr-un atac masiv, generalul Osman Pasa se preda si semneaza capitularea armatei turce de la Plevna. Caderea Plevnei a avut urmari decisive asupra desfasurarii ulterioare a razboiului, eliberand importante forte rusesti pentru actiuni in Pasurile Muntilor Balcani si la sud de acestia.
  • In lume
  • 1520 - Exploratorul portughez Ferdinand Magellan a trecut prin stramtoarea din sudul Americii de Sud, care-i poarta numele;
  • 1912 - Albania isi declara independenta fata de Imperiul Otoman;
  • 1943 - Premierul britanic Winston Churchill, presedintele american Theodore Roosevelt si dictatorul sovietic Stalin s-au intrunit la Teheran (Iran);
  • 1989 - Revolutia de Catifea: in Cehoslovacia incep negocierile intre Forumul Civic si administratie.
    Nascuti la 28 noiembrie
  • 1880 - Andrei Radulescu, istoric si jurist (m. 1959);
  • 1954 - Traian Cosovei, scriitor.
  • CALENDAR DE POST
    Saptamana 22 - 28 noiembrie
  • 22 M Sf. Ap. Filimon si cei impreuna cu el; Sf. Mucenita Cecilia
  • 23 J Cuv. Antonie de la Iezeru-Valcea; Sf. Ierarhi Amfilohie al Iconiei si Grigorie al Acragantei
  • 24 V Sf. Mc. Clement, Ep. Romei; Sf. Mc. Petru, arhiepiscopul Alexandriei
  • 25 S Sf. Mare Mc. Ecaterina; Sf. Mare Mc. Mercurie
  • 26 D Duminica a 30-a dupa Rusalii (Dregatorul bogat - pazirea pruncilor) Cuv. Alipie Stalpnicul, Nicon si stelian Paflagonul
  • 27 L Sf. Mare Mc. Iacob Persul; Cuv. Natanail si Pinufrie
  • 28 M Cuv. Mc. Stefan cel Nou; Sf. Mc. Irinarh
  • Credinte populare, traditii, semne
    Spiritele mortilor care misunau pretutindeni in noaptea de Santandrei favorizau efectuarea unor acte de divinatie. Persoanele cele mai interesate sa valorifice ocazia oferita de Noaptea Strigoilor erau fetele, cu nelipsita lor grija, casatoria. Practicile de divinatie efectuate la fantana, la cotetul porcului, la gardul si poarta gospodariei, la masa incarcata cu usturoi etc. aveau unul si acelasi scop: aflarea ursitului si calitatile sale: tanar sau batran, frumos sau urat, bogat sau sarac. Actele magice erau savarsite in taina de fiecare fata in parte sau cu participarea mai multor persoane. Foarte interesat era obiceiul consemnat in fostul judet Covurlui si numit "Facerea turtei de Andrei": "Fetele mari, care se aduna la casa uneia pentru facerea turtei de Andrei, aduc apa cu gura. Pentru colacul de Andrei aduc apa neinceputa. La turta se pun in aceeasi masura apa, sare si faina, masurandu-le acestea cu o coaja de nuca. Fiecare fata isi coace turta sa pe vatra si apoi o mananca, asteptand peste noapte voinicul care va veni in vis sa-i dea apa pentru astampararea setei ce-i pricinuieste turta".
  • Profesor Ion Ghinoiu
  • ×
    Subiecte în articol: calendar