x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Axl Rose

Omul zilei: Axl Rose

21 Sep 2010   •   00:00
Omul zilei: Axl Rose
Sursa foto: /Reuters

În această seară cântă la Bucureşti una dintre cele mai populare formaţii rock din lume, în concertul organizat de D&D East Entertainment la Romexpo.

Cu peste 100 de milioane de albume vândute în întreaga lume, dintre care peste 76 de milioane numai în America, Guns N'Roses îl are în centru pe solistul Axl Rose, care şi-a pus "amprenta" inconfundabilă asupra grupului. De-a lungul timpului, Guns N'Roses şi-a obişnuit admiratorii cu show-uri live de neuitat, iar turneul de promovare a noului album, "Chinese Democracy World Tour", este pentru români un prilej de a-şi vedea formaţia favorită pentru prima dată pe pământ românesc, după o îndelungată pauză a trupei americane.

Porţile locaţiei de concert se deschid la ora 17:00, la ora 19:00 va urca pe scenă Danko Jones din Canada, trupa care va încinge atmosfera până la 20:30, când aşteptarea va lua sfârşit: "Welcome to the Jungle", "Paradise City", "Sweet Child o' Mine" sau "November Rain" vor răsuna live la Bucureşti. Pentru că, în sfârşit, România a fost inclusă pe lista acestui nou turneu, Jurnalul Naţional îl declară pe Axl Rose "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar