x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Ion Lucian

Omul zilei: Ion Lucian

25 Apr 2011   •   17:38
Omul zilei: Ion Lucian
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

162377-mr-mmr9032.jpgIon Lucian participă azi la inaugurarea festivă a noii săli a Teatrului Excelsior (din Strada Academiei nr. 28), la câteva zile după ce maestrul a sărbătorit 87 de ani. Ion Lucian, actorul, regizorul, dramaturgul, directorul Teatrului Excelsior, neobosit promotor al teatrului pentru copii, îşi împlineşte cu această ocazie un vis, una dintre cele mai frumoase bucurii pe care artistul le-a trăit de-a lungul anilor, o bătălie câştigată cu greu, după cum el însuşi declară: „Au trecut 12 ani de când mă lupt să realizez acest nou sediu pentru Teatrul Excelsior şi iată că acum, în ciuda crizei financiare, primarul Sorin Oprescu a reuşit să aloce fondurile necesare pentru terminarea sălii de teatru”.

Prin urmare, la inaugurarea noului sediu, prin tăierea panglicii festive aşa cum se obişnuieşte, va participa şi primarul general al Bucureştiului, Sorin Oprescu. Ion Lucian are în palmares premii şi distincţii precum Pre­miul Uniter pentru întreaga activitate (2001), Ofiţer al Legiunii de Onoare – Franţa, Artist Emerit, Ordinul Naţional Servi­ciul Credincios în Grad de Cavaler etc. Pentru că în ciuda dificultăţilor întâmpinate a perseverat în demersul său de a dărui un nou spaţiu teatrului pentru copii, Jurnalul Naţional îl declară pe Ion Lucian „Omul zilei”.

×
Subiecte în articol: calendar omul zilei