x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Marian Drăgulescu

Omul zilei: Marian Drăgulescu

19 Oct 2009   •   00:00
Omul zilei: Marian Drăgulescu
Sursa foto: Jerry Lampen/REUTERS

Revenit în activitate după Olimpiada dezastruoasă de la Beijing, Marian Drăgulescu şi-a luat revanşa la Campionatele Mondiale de la Londra, unde s-a impus în finala de la sol. Sportivul nostru a evoluat aproape perfect, depăşindu-l pe campionul olimpic al probei, chinezul Zao Kai.



"Sunt foarte mulţumit, pentru că nivelul acestei finale a fost cu adevărat ridicat, toţi concurenţii şi-au făcut bine exerciţiile", a declarat Drăgulescu după finală.

Performanţa lui a fost remarcată şi de agenţia France Press: "Drăgulescu a fost singurul care a stricat sărbătoarea chinezilor, privându-l de o dublă JO-CM pe Zou Kai. Românul a câştigat astfel al şaptelea său titlu mondial, al patrulea la sol". Pentru că a cucerit prima medalie românească de aur din 2009 într-o probă olimpică individuală, Jurnalul Naţional îl declară pe Marian Drăgulescu "Omul Zilei".

×
Subiecte în articol: calendar