x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei Neagu Djuvara

Omul zilei Neagu Djuvara

03 Apr 2011   •   19:41
Omul zilei Neagu Djuvara
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

159530-cs-20100307165919006.jpgCunoscutul istoric Neagu Djuvara a lansat în week-end, la Bucureşti, două ediţii noi ale volumelor "Ce au fost «boierii mari» în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI-XX)" şi "Însemnările lui Georges Milesco", în prezenţa a circa 200 de admiratori. Neagu Djuvara a vorbit în stilul său inconfundabil despre cele două noi ediţii ale cărţilor sale, explicând de ce au fost necesare. El a povestit că prima ediţie a volumului "Ce au fost «boierii mari» în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI-XX)" l-a nemulţumit din motive mai mult estetice.

Noua ediţie a volumului are coperţi cartonate, fotografiile sunt tipărite pe hârtie lucioasă, iar arborele genealogic a fost înlocuit cu imaginea imensă a unui mapamond, unde sunt trecute cele mai importante rude ale mamei sale, Tinca Grădişteanu Djuvara, ce fac parte din cele mai importante familii boiereşti româneşti. În ceea ce priveşte volumul "Însemnările lui Georges Milesco", Djuvara a mărturisit că este singura carte dintre cele 14 volume ale sale publicate în România care s-a vândut încet şi greu, aspect pus de autor pe seama faptului că oamenii au crezut că este povestea spătarului Nicolae Milescu şi "nu au mai fost interesaţi de un alt roman istoric". Ediţia a doua a volumului specifică pe copertă că este vorba despre un roman autobiografic şi include şi o fotografie din tinereţe a istoricului. Cu prilejul lansării celor două volume, Jurnalul Naţional îl declară pe Neagu Djuvara Omul zilei

×
Subiecte în articol: calendar omul zilei