x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Victor Socaciu

Omul zilei - Victor Socaciu

08 Feb 2006   •   00:00
Omul zilei  -  Victor Socaciu

Folkist
presedintele Fundatiei culturale "Om Bun"

  • 1991 - Produce prima editie a Festivalului "Om bun"
  • 1973 - Lanseaza in cadrul Cenaclului "Dacia Felix" primele sale cantece folk ("Trenul", "Tinta intre bine si rau", "Sub scutul amurgului")

    Teatrul Nottara a reluat, incepand de ieri, "Serile de muzica si poezie". Proiectul este o initiativa a directorului teatrului, Mircea Diaconu, care a demarat in 2004. Seria din acest an a spectacolelor a fost posiblia cu sprijinul Fundatiei "Om bun", condusa de Victor Socaciu. In fiecare marti va avea loc un spectacol cu o structura flexibila, ce va miza pe dialogul cu publicul, dar si pe elementul de surpriza, invitand nume noi, de la o reprezentatie la alta. "Fundatia «Om bun» se axeaza pe folk si stapaneste tot ce inseamna organizare si productie de astfel de spectacole. De data aceasta se ocupa si de promovare, repertoriu si distributie, in coproductie cu teatrul", ne-a spus Victor Socaciu. Primul spectacol i-a avut ca amfitrioni pe actrita Diana Lupescu, care a oferit spectatorilor un recital de poezie de dragoste, si cei doi buni prieteni, solistii folk Victor Socaciu si Vasile Seicaru. Pentru ca a facut posibila "Magia de marti seara", dedicata publicului amator de poezie si muzica de suflet, Jurnalul National il declara pe Victor Socaciu "Omul zilei".
  • ×
    Subiecte în articol: calendar