x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Vineri 8 mai 2009

Vineri 8 mai 2009

de Ramona Vintila    |    08 Mai 2009   •   00:00

Ziua mondială a Crucii Roşii

Este ziua 128 a anului

Au mai rămas 237 de zile

Soarele

Răsare la 5:55
Apune la 20:29

Luna
Răsare la 21:17
Apune la 5:30

Lună plină
9 mai

Ultimul pătrar (Luna în descreştere)

17 mai

Lună nouă
24 mai

Primul pătrar (Luna în creştere)
31 mai

Proverbul zilei:

"Banul învie morţii"

"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

Sărbătoare creştină: Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan; Cuviosul Arsenie cel Mare  


Înainte să fie chemat la apostolat de Iisus Hristos, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan era pescar pe lacul Tiberiadei şi ucenic al lui Ioan Botezătorul. Preţuit de Mântuitor pentru curăţia şi nevinovăţia sa, cel mai tânăr dintre cei 12 apostoli este numit deopotrivă şi "Teologul" ("Cuvântătorul de Dumnezeu"), întrucât a descoperit cele mai înalte taine despre Hristos. Înainte de a-şi da duhul pe cruce, Iisus i-a lăsat-o în grijă pe Sfânta Sa Maică. Împăratul Domiţian l-a exilat în Insula Patmos din Marea Egee. Aici Apostolul Ioan a avut dumnezeiasca revelaţie asupra sfârşitului lumii şi a vieţii de apoi, consemnată în "Apocalipsa".

Credinţe populare, tradiţii, semen


Scenariul nupţial la moartea tinerilor necăsătoriţi este numit de popor nuntă a mortului şi de etnologi nuntă postumă. Cadrul nupţial care îl înlocuieşte sau îl dublează pe cel funerar rezolvă o gravă încălcare a ordinii: moartea tinerilor înaintea manifestării plenare a căsătoriei şi a procreării. Înmormântările tinerilor necăsătoriţi sunt însoţite de lăutari care cântă melodiile îndrăgite de defunct şi de cel mai cunoscut simbol al nunţii, bradul îndoliat. În Moldova, carul mortuar este străjuit de unul sau mai mulţi brazi împodobiţi cu panglici, prosoape, hârtie colorată. Lângă sicriu stau naşii cununiei postume, o pereche de tineri necăsătoriţi cu lumânări aprinse în mână. Alaiul nunţii postume se compune mai ales din tineri. (Profesor Ion Ghinoiu)

Click istoric


Între 8 şi 12 mai 1921 a avut loc la Bucureşti Congresul Partidului Socialist din România, în cadrul căruia s-au luat mai multe decizii. Astfel, s-au hotărât transformarea partidului în Partidul Comunist din România (PCR) şi afilierea (votată la 11 mai), pe baza celor 21 de condiţii, la Internaţionala a III-a Comunistă (Comintern). Prin acceptarea condiţiilor de afiliere, PCR a devenit nu numai un subordonat ideologic al Cominternului, dar şi un instrument docil al Guvernului sovietic, în vederea subminării ordinii constituţionale şi a unităţii teritoriale a statului român. Partidul cuprindea, în perioada interbelică, în rândurile sale, un număr redus de membri.

S-a întâmplat azi


În România

1934 - Legea pentru organizarea şi reglementarea comerţului de bancă; se creează Consiliul superior bancar, organ central de urmărire şi control a activităţii bancare din ţară; acorda nominal autorizaţii de funcţionare, hotăra menţinerea, lichidarea sau fuzionarea băncilor. În perioada 1934-1941, Consiliul superior bancar a hotărât 85 de fuzionări şi 640 de lichidări de bănci, întărindu-se prin aceasta poziţia marilor bănci;

1972 - Inaugurarea, în clădirea Poştei Centrale din Bucureşti, a Muzeului de Istorie al României; primul director: Florian Georgescu.

În lume

1972 - Preşedintele american, Richard M. Nixon, a ordonat blocarea maritimă a Vietnamului de Nord.

Născuţi la 8 mai

1906 - Roberto Rossellini, regizor (m. 1977);

1956 - Victor Piţurcă, antrenor;

1975 - Enrique Iglesias, artist.

×
Subiecte în articol: calendar