x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Drepturi egale cu studentii europeni

Drepturi egale cu studentii europeni

23 Mar 2005   •   00:00


La fel ca oricare alti cetateni ai statelor membre ale Uniunii Europene, tinerii din Romania vor putea studia, munci si locui in orice stat membru, dupa aderare. Studenti sau proaspeti absolventi vor putea studia in alt stat din spatiul comunitar, unde vor avea si dreptul la rezidenta.

  • de IRINA CRISTEA
  • INTEGRARE
  • De asemenea, vor putea sa-si exercite profesia in tara membra a Uniunii Europene in care se afla si vor beneficia de acelasi tratament ca si cetatenii statului-gazda in ceea ce priveste sistemul de asigurari sociale si de sanatate.
    DE LA EGAL LA EGAL. Romanii vor putea studia ca si acasa in spatiul comunitar
    Studenti sau proaspeti absolventi, tinerii romani au la indemana mai multe posibilitati de a profita de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. La fel ca oricare cetatean al statelor membre ale Uniunii, studentul roman va putea studia in alt stat din spatiul comunitar, unde va avea dreptul la rezidenta, si va putea, de asemenea, sa-si exercite profesia in spatiul comunitar.

    ECHIVALARI. In functie de programa scolara, intre universitatile europene functioneaza principiul echivalarii diplomelor de studiu. Exista si posibilitatea ca studentii romani sa efectueze scurte perioade de studii in UE, urmand ca, la intoarcerea in tara, creditele obtinute sa le fie recunoscute si transferate. In plus, tinerii vor beneficia de posibilitatea de a munci intr-unul dintre statele membre. Conform legislatiei comunitare, "o persoana care este calificata sa practice o profesie in tara sa va putea, de asemenea, sa practice acea profesie si in alt stat membru al UE, in aceleasi conditii cu cetatenii statului respectiv", informeaza Ministerul Integrarii Europene in brosura Eurodispecer.

    PROBE. Recunoasterea calificarii profesionale obtinute in tara este supusa unei proceduri de recunoastere in statul unde cetateanul roman va dori sa lucreze. Daca studiile facute in tara nu sunt identice cu ceea ce prevede legislatia europeana exista doua variante: un test de aptitudini sau o serie de examene de diferenta.

    Odata ajunsi in Uniunea Europeana, fie ca studenti, fie ca absolventi, tinerii vor avea, in mod automat, drept de rezidenta in alt stat membru al UE. Ei vor beneficia de acelasi tratament ca cetatenii statului-gazda, in ceea ce priveste sistemul de asigurari sociale si de sanatate.

    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul