Irina Banu

"Ce sens are sa incepi un lucru daca nu pui pasiune in el? Si fara pasiune, ce sens ar mai avea viata?", se destainuie Irina Banu.

Lucreaza la Posta Romana de peste 22 de ani. Este oficiant specialist la Ghiseul Exterior Postal din localitatea Stefan Voda, judetul Calarasi. A fost casier in cadrul CNPR, a lucrat aproape sapte ani la Biroul Financiar, ca sa ajunga in cele din urma la ghiseul din Stefan Voda, ca diriginte, apoi ca oficiant specialist. Cunoaste Posta Romana din toate unghiurile, compartimentele si specializarile. Este si sufletul tuturor evenimentelor organizate de Oficiul Judetean de Posta Calarasi: la orice adunare a angajatilor postei calarasene, partea artistica si de divertisment este gandita si organizata de Irina Banu. Pe deasupra se ocupa de publicatia locala a postasilor din Calarasi, "Postreflector".

TEATRU. Pasiunea de o viata a Irinei Banu ramane insa teatrul. Concomitent cu angajarea in Posta Romana s-a inscris in trupa de amatori a Teatrului Popular din Calarasi. De atunci joaca an de an in stagiunea teatrului calarasean; a participat la numeroase festivaluri in tara, unde a fost rasplatita nu de putine ori cu premii de interpretare. "Intotdeauna mi-a placut sa spun ca orice personaj este un om care respira, traieste, gandeste si, mai ales, simte. De fapt, sunt convinsa de adevarul cuvintelor shakespeariene conform carora toata lumea este o scena si toti oamenii actori. Actoria inseamna de fapt o permanenta descoperire a umanitatii din noi", marturiseste postarita calaraseanca. Au urmat zeci de roluri, pe care declara ca le iubeste in egala masura. A fost Dana in "Nota zero la purtare", de V. Stoenescu si O. Sava, si Yeti din "Baiatul cu floarea", de Tudor Popescu, unde interpreta rolul soferului unitatii. Isi aduce aminte cu nostalgie de aceasta partitura actoriceasca, pentru ca, desi era insarcinata cu fiul ei, Robert (acum un tanar de 18 ani), tot a urcat pe scena. A fost Melania din "Mobila si durere", de Teodor Mazilu, rol pentru care a obtinut premiul de interpretare la un festival cu participare internationala, desfasurat la Lugoj. Un alt premiu de interpetare i-a fost conferit la festivalul de la Slanic Moldova, pentru rolul principal din piesa "Sentimente". Un eveniment deosebit din viata ei a fost premiul obtinut la Buftea pentru partitura din piesa "Incurca-lume", de A. D. Hertz. Cea care a felicitat-o cu aceasta ocazie a fost marea actrita Tamara Buciuceanu-Botez. Tot in cadrul unui festival a ajuns si pe scena Teatrului Evreiesc din Bucuresti.

MUZICA, JURNALISM, TELEVIZIUNE. Vreme de cativa ani a realizat pentru cei mici emisiunea "Lumea copiilor" la postul local de televiziune din Calarasi. Talentul si temperamentul de artist ale Irinei i-au condus pasii si spre o alta zona: muzica. Inainte de a veni in Calarasi, la liceul din Slobozia, a facut parte din fanfara orasului: a cantat la tobita si althorn, un instrument de suflat din alama, specie de corn, specific muzicii de fanfara.

La Calarasi, postarita a fost cooptata in corul Teatrului Popular, "Camerata Danubius", format din 40 de solisti; alaturi de acestia a participat la festivaluri internationale din Italia si Franta. In urma cu patru ani, Irina s-a hotarat sa-si continue studiile si a urmat cursurile Colegiului Universitar Agricol din Calarasi. Aici a participat (tot in calitate de redactor-sef) la editarea revistei Colegiului, "Studentul de Calarasi". Un alt demers jurnalistic a fost pagina de mesaje de la cititori a publicatiei locale "Argument".

POSTARITA LA TARA

"Cine vine in Posta nu mai pleaca, indiferent ce si-ar fi dorit sa faca inainte". Cu toate preocuparile de natura artistica, Irina Banu ramane femeia pe care o intalnesc zi de zi la ghiseul postal oamenii din Stefan Voda (o localitate la aproximativ 20 de kilometri de Calarasi, catre care Irina Banu face zilnic naveta). "Acum 17 ani, dupa ce lucrasem vreme indelungata la Biroul Financiar al OJP Calarasi, m-am hotarat sa vin la Stefan Voda. Mama mi-a spus: «Cum e posibil, Irina, toata lumea vrea sa plece de la tara la oras, si tu faci invers?». Doar tata, Dumnezeu sa-l ierte, a primit cu bucurie decizia mea. Mi-a zis: «N-o sa regreti niciodata, pentru ca la tara sunt oameni buni si primitori». Si asa a fost. Au trecut 17 ani de parca a fost ieri. Colegele mele de serviciu sunt cele mai bune prietene pe care le am, aproape ca niste surori."