x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Ucraina: Delicii si paine

Ucraina: Delicii si paine

29 Iun 2005   •   00:00

Vremea vacantelor. Soare puternic, vreme frumoasa, asa ca incepe distractia: la mare sau la munte! Nu ne ramane decat o singura solutie: sa ne facem bagajele si sa pornim spre destinatiile dorite.
Insa, pentru cei care nu se pot bucura inca de un concediu, ne oferim sa le dam o mana de ajutor. Ii vom invita, alaturi de noi, intr-un voiaj imaginar in Ucraina. Vom avea de toate pentru toti! Dar mai ales ne vom bucura de principalele delicii gastronomice cu care aceasta tara se poate lauda din plin!

Bucataria ucraineana inglobeaza combinatii extrem de incitante intre arome si gusturi variate. Acru, piperat, proaspat, delicios - sunt doar cateva dintre cuvintele ce caracterizeaza pe scurt bucataria din aceasta tara.

Catedrala Sfantul Andrei, punctul de atractie al turistilor care viziteaza Kievul

TRADITIE. O felie de paine si sare - modalitatea prin care ucrainenii isi intampina invitatii. De altfel, painea reprezinta si alimentul-cheie al acestei bucatarii, Ucraina fiind cunoscuta drept "cosul cu paine al Europei". Lucru recunoscut si intarit de scriitorul francez Honore de Balzac, care, traind patru ani in Ucraina, a reusit sa numere nu mai putin de 77 de feluri de preparare a painii. Supa Kytia reprezinta simbolul fertilitatii si al bogatiei mesei ucrainene. Foarte consistenta, aceasta este preparata in special pe baza de sfecla si de varza, servita cu usturoi, existand mai mult de 40 de variante, calde si reci, cu carne si legume, ce variaza in functie de sezon si de regiune. O mancare prezenta la loc de cinste pe masa ucrainenilor este Shuba, o salata care contine scrumbie, cartofi, muraturi si sfecla, formata din mai multe straturi. Ati auzit cumva de "micii porumbei" ucraineni? Nu o sa va treaca nici prin gand ca sunt celebrele sarmale din foi de varza umplute cu carne si orez, deasupra carora se toarna sos de rosii.

DULCE. Dupa o supa, o salata si cateva sarmale se cere si ceva dulce! Nu va faceti probleme: tortul "Kievski", facut din foi de napolitane crocante si alune, are un gust apetisant! Si cum la ceva dulce un pahar de bautura este indispensabil, va sfatuim sa incercati Kvas-ul, o bautura dulce, fara alcool, vanduta in recipiente imense la fiecare colt de strada al orasului.

Sa stiti ca in nici un caz nu am uitat de Vareniki - mancarea simbol a bucatariei ucrainene! Bulete cu o umplutura savuroasa din carne, cartofi, cascaval, branza sau fructe! Nu va spunem mai multe, dar v-am adus reteta! Sa ne scrieti cum v-a iesit!

Vareniki


  • INGREDIENTE: 250 g faina, un ou, 200 g branza telemea, o ceasca de smantana, sare, piper, 100 g unt.
  • PREPARARE: Se face o coca de taitei din faina, apa, ou si putina sare. Se lasa sa se odihneasca timp de o ora, dupa care se intinde si se taie in patrate cu latura de 5 cm. Se face o umplutura din branza rasa, amestecata cu smantana, sare si piper. Totul se acopera cu un alt patrat si se lipesc marginile. Acesti coltunasi se pun sa fiarba in apa clocotita cu sare si se servesc cu unt topit. Dupa preferinta se pot umple si cu carne, cartofi, ciuperci, cascaval sau dulceata.
  • ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul