Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate 12.000 de pacienți vor beneficia de tratamentul fără interferon

12.000 de pacienți vor beneficia de tratamentul fără interferon

Şeful Secţiei a III-a Gastroenterologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni, Liana Gheorghe, a declarat joi că anul acesta vor beneficia de tratament fără interferon 12.000 de pacienţi, însă spune că numărul este unul mic pentru România şi "restrictiv la anumite categorii de pacienţi". 

"Anul acesta ne este permis să tratăm 12.000. 10.000 de pacienţi cu ciroză şi fibroză avansată, anumiţi pacienţi cu asociere de boală ca hemofilia, insuficienţa renală şi mai avem voie să tratăm, dar aici rata de succes este mai mică şi riscurile tratamentului sunt foarte mari, acei cirotici decompensaţi, care nu au nicio şansă decât în transplantul hepatic. Încă este extrem de puţin pentru România şi restrictiv la anumite categorii", a precizat medicul cu prilejul celui de-al 37-lea Congres Naţional de Gastroenterologie Hepatologie şi Endoscopie Digestivă, organizat de Societatea Română de Gastroenterologie, Hepatologie şi Endoscopie Digestivă. 

La rândul său, medicul gastroenterolog Anca Trifan, de la Spitalul 'Sf. Spiridon' Iaşi, a spus că au răspuns la tratamentul fără interferon peste 96% dintre pacienţi. 

"Am tratat doar bolnavi cu ciroză. Ar fi greu să spunem că am vindecat ciroza. Am vindecat infecţia virală. Aşteptăm adevărata prevenţie, adică tratamentul bolnavilor fără fibroză, la care vindecarea virusologică este egală cu vindecarea", a explicat medicul. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri