Jurnalul.ro Special Reportaje VIDEO - 22 de ani de la cea mai mare catastrofa aviatică din România

VIDEO - 22 de ani de la cea mai mare catastrofa aviatică din România

Catastrofa aeriană de la Balotești s-a produs la 31 martie 1995. Aeronava Airbus 310, botezată "Muntenia", fabricată în 1987, cu peste 31.000 de ore la bord, era programată să efectueze zborul regulat de la București la Bruxelles, cu decolarea la ora 9.00. După șase minute de întârziere, avionul a început procedurile ridicării de la sol, sub comanda copilotului.


Condițiile meteorologice permiteau o vizibilitate orizontală de 1.300 m, vântul bătea cu o intensitate între 10 și 15 m/s. La înălțimea de 600 m și viteza de 300 km/h, motorul stâng a început să dezvolte o asimetrie, provocând creșterea tracțiunii motorului drept. La ora 09:08:34, avionul a lovit pământul. Într-un răstimp de 1 minut și 50 de secunde, scurs între decolare și prăbușire, soarta celor 11 membri ai echipajului și a celor 49 de pasageri, între care doi copii, a fost pecetluită. 


Reacția autorităților a fost impresionantă. Brigada de pompieri a Capitalei a intervenit, dotată cu 30 de autospeciale, spitalele au trimis 40 de ambulanțe. Mai mult de 200 de jandarmi au înconjurat locul impactului — o elipsă de 80 m lățime și 200 m lungime. Un pompier declara Agenției Reuters că echipajele sale au luptat cu flăcările timp de o oră și jumătate. Totul a fost în zadar. 


A fost cea mai mare catastrofă din istoria aviației românești. În 2006, după 11 ani de la catastrofă, raportul final al Comisiei de investigație asupra zborului ROT 371 prezintă trei cauze: "Tracțiunea asimetrică, un motor avea putere mai mică decât celălalt. O posibilă incapacitate a pilotului comandant. Acțiuni corective insuficiente din partea copilotului pentru a preveni consecințele primilor doi factori". 

Sursa: Agerpres

- ATENȚIE! IMAGINI CARE V-AR PUTEA AFECTA EMOȚIONAL

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri