Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 25 Mai, ultima zi pentru declaraţiile fiscale

25 Mai, ultima zi pentru declaraţiile fiscale

de Daniela Ivan    |   

Micii meseriaşi, notarii, avocaţii, experţii contabili, arhitecţii, artiştii, ziariştii care lucrează ca independenţi trebuie să comunice veniturile la Fisc, prin Formularul 200, până pe 25 Mai. Nedepunerea formularelor în termen se sancționează cu amendă cuprinsă între 50 și 500 lei

Cine a obţinut anul trecut venituri din practicarea unei profesii liberale, din drepturi de proprietate intelectuală sau din activităţi comerciale care nu au fost impozitate la sursă cu 16% trebuie să depună Declaraţia de venit (Formularul 200). Cei care au avut mai multe astfel de activităţi trebuie să le declare separat, completând câte o anexă la formular pentru fiecare categorie de venit.

Nu au obligația de a depune Declarația 200 cei care au realizat venituri din: salarii, pensii, activități independente impuse pe baza normelor de venit, venituri din arendare, din cedarea folosinței bunurilor pentru care chiria este stabilită în lei și care nu îndeplinesc condiția pentru calificarea veniturilor în categoria celor din activități independente, venituri din dividende, dobânzi, activități agricole impuse pe baza normelor de venit, venituri din alte surse pentru care impozitul s-a stabilit prin reținere la sursă.

Formularul 200 se depune, împreună o copie după adeverinţa dată de firma cu care colaboraţi, în format de hârtie, direct la seţia financiară unde sunteţi arondaţi sau la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. De asemenea, poate fi depusă prin intermediul serviciului Spațiu Privat Virtual sau utilizând serviciul de depunere declarații on-line, existent pe portalul e-guvernare.ro. Erorile constatate în completarea declarației pot fi corectate în perioada de prescripție prin depunerea unei declarații rectificative.

Contribuabilii, inclusiv cei care nu depun formularul 200, pot decide să acorde 2% din impozitul anual pentru sponsorizarea unei organizaţii non-profit fie că este biserică, asociaţie filantropică sau serviciu de ambulanţă. Pentru a face acest lucru trebuie completat Formularil 203 şi depus la ANAF împreună cu o declaraţie luată de la locul de muncă privind venitul realizat în 2016.

Subiecte în articol: declaratii fiscale anaf
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri