x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sfântul Nicolae și Legenda lui Moş Nicolae. Ce nume se sărbătoresc azi

Sfântul Nicolae și Legenda lui Moş Nicolae. Ce nume se sărbătoresc azi

de Redacția Jurnalul    |    06 Dec 2025   •   09:29
Sfântul Nicolae și Legenda lui Moş Nicolae. Ce nume se sărbătoresc azi
Sursa foto: Ritualuri românești rare de Sfântul Nicolae

Românii sărbătoresc Sfântul Nicolae, o zi plină de tradiții și obiceiuri vechi. Mulți își sărbătoresc onomastica, fiind un moment special pentru cei care poartă nume derivate din Nicolae sau Nicoleta.

Una dintre cele mai cunoscute legende spune povestea celor trei fete sărace care, neavând zestre, nu puteau să se căsătorească. Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia câte un săculeț cu bani, care a căzut în ciorapii puși la uscat sau în ghete. De aici provine obiceiul ca darurile de Moş Nicolae să fie puse în ghetuțe.

Tradiția darurilor are rădăcini în viața reală a Sfântului Nicolae, episcop din Myra-Lichia, cunoscut pentru credința sa și generozitatea față de săraci. Provenind dintr-o familie înstărită, el și-a dăruit întreaga avere celor nevoiași după moartea părinților săi, devenind simbolul bunătății și al ajutorului dezinteresat.

Legenda lui Moş Nicolae s-a răspândit în toată lumea şi în fiecare ţară are propriile caracterisitici şi tradiţii. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile.

Sfântul Nicolae era blând, fără de răutate şi smerit cu duhul, ferindu-se de îngâmfare. Sărmanilor le era tată; săracilor, milostiv; mângâietor celor ce plângeau, ajutător celor năpăstuiţi şi tuturor mare făcător de bine.

Sosind vremea de şcoală, a fost dat la învăţătura dumnezeieştii Scripturi, iar el cu agerimea cea firească a minţii şi cu povăţuirea Sfântului Duh, în puţin timp, a ajuns la multă înţelepciune. Apoi, atât de mult a sporit în învăţătura cărţii, pe cât era de trebuinţă bunului cârmaci al corăbiei lui Hristos şi păstorului celui iscusit al oilor celor cuvântătoare. Deci, făcându-se desăvârşit în cuvântul învăţăturii, s-a arătat desăvârşit şi în lucrul vieţii; de la prietenii deşarte şi de la vorbe nefolositoare cu totul se abătea şi a vorbi cu femeile sau a căuta cu ochii la faţa femeiască, foarte mult se ferea, căci fugind, se depărta de petrecerea împreună cu femeile.

Fericitul Nicolae avea un unchi episcop cu acelaşi nume ca şi dânsul. Unchiul său, văzând pe nepot sporind în viaţă cu fapte bune şi cu totul înstrăinându-se de lume, a sfătuit pe părinţii lui să-l dea să slujească lui Dumnezeu. Iar ei nu s-au lepădat a dărui pe fiul lor Domnului, pe care ei l-au primit ca pe un dar de la dânsul. Pentru că scrie în cărţile cele vechi pentru dânşii, cum că fiind neroditori şi deznădăjduindu-se de a mai avea copii, cu multe rugăciuni, cu lacrimi şi cu multe milostenii au cerut de la Dumnezeu pe acest fiu; iar ei l-au dat în dar Celui ce l-a dăruit pe dânsul.

Primind Sfântul Nicolae asupra sa treapta preoţiei, adăuga osteneală la osteneală, petrecând în post şi în neîncetate rugăciuni, iar cu trupul său cel muritor sîrguindu-se a urma celor fără de trupuri. Astfel, vieţuind întocmai ca îngerii, din zi în zi înflorea mai mult cu podoaba sa cea sufletească şi se arăta vrednic de cârmuirea Bisericii.

În acea vreme, unchiul său, episcopul Nicolae, vrând a se duce în Palestina ca să se închine acolo sfintelor locuri, a încredinţat toată cârmuirea bisericii nepotului său.

Multe, mari şi preaslăvite minuni a făcut Sfântul Nicolae, acest mare plăcut al lui Dumnezeu, pe uscat şi pe mare, ajutând celor ce erau în primejdii, izbăvind de înecare şi scoţându-i din adâncul mării la uscat; răpindu-i din robie şi aducându-i la casele lor; izbăvind din legături şi din temniţe, apărând de tăierea de sabie şi scăpând de la moarte, apoi multora le-a dat tămăduiri: orbilor, vedere; şchiopilor, umblare; surzilor, auz; muţilor, grai.

Pe mulţi, din cei ce pătimeau în sărăcia cea mai mare, i-a îmbogăţit, iar celor flămânzi le-a dat hrană. Şi la toată nevoia, s-a arătat gata ajutător, apărător cald, grabnic folositor şi sprijinitor; iar acum, deasemenea, ajută pe cei ce-l cheamă şi din primejdii îi izbăveşte. Ale cărui minuni precum este cu neputinţă a le număra, tot aşa cu anevoie este a le descrie. Pe acest mare făcător de minuni îl ştie Răsăritul şi Apusul, şi toţi creştinii cunosc nenumăratele lui minuni.

Nume sărbătorite la bărbați:

Nicolae
Culae
Lae
Laie
Nae
Necula
Neculai
Nic
Nicholas
Nicholaus
Nick
Nicoară
Nicola
Nicolaie
Nicolăiţă
Nicolas
Nicolaus
Nicu
Nicula
Niculae
Niculai
Niculaie
Niculăiţă
Nicuşor
Nik
Niklas
Nikola
Nikos
Năiţă

Nume sărbătorite la femei:

Nicoleta
Necolina
Necolita/Necoliţa
Neculina
Neculita/Neculiţa
Nica
Nichi
Nicola
Nicolaita/Nicolaiţa/Nicolăiţa
Nicole
Nicoletta
Nicolina
Nicolita/Nicoliţa
Nicoll
Niculaita/Niculaiţa/Niculăiţa
Niculeana
Niculia
Niculina
Niculita/Niculiţa
Nicuta/Nicuţa
Nika
Niki
Niko
Nikola.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×