Jurnalul.ro Ştiri Locale 4 persoane au fost rănite după ce mașinile în care se aflau au luat foc în urma unui accident

4 persoane au fost rănite după ce mașinile în care se aflau au luat foc în urma unui accident

Patru persoane au fost rănite grav în timpul nopții de marți spre miercuri, în urma unui accident rutier care a avut loc pe Drumul Național 7, în Merișani, județul Argeș. În urma impactului, mașinile au luat foc.

„Am fost solicitați să intervenim la un accident rutier urmat de incendiu, la Merișani, după calea ferată. Evenimentul s-a soldat cu victime, care au fost transportate la spital. Au ars ambele mașini. Am intervenit cu o autospecială cu apă și spumă, un echipaj de terapie intensivă mobilă, un echipaj SMURD de prim ajutor, iar colegii noștri de la SAJ, cu o ambulanță", a declarat, pentru Mediafax, Mădălina Epure purtător de cuvânt al ISU Argeș.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri