Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului 50% dintre părinții români își abuzează copiii sub diverse forme

50% dintre părinții români își abuzează copiii sub diverse forme

Circa 50% dintre părinții români nu respectă dreptul de protecție al copiilor și aproape 70% nu respectă dreptul la libera exprimare, arată un studiu realizat în 2020 de Fundația World Vision România. Totodată, 90% dintre copii vor ca părinții să fie informați despre efectele violenței. 

Violența și formele de abuz sunt încă prezente în familiile din România, cu precădere în comunităţile dezavantajate, acolo unde părinții nu sunt expuși la informație în ceea ce privește modalitățile pozitive de creștere a copiilor.

Anul trecut au fost raportate peste 14.170 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copiilor, dintre care peste jumătate au fost din mediul rural, arată Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii. Din păcate, acest număr nu reflectă realitatea, el fiind, de fapt, mult mai mare, susțin specialiștii. Copiii și adulţii din mediul rural nu știu sau nu pot să raporteze aceste situaţii, iar principala cauză este lipsa de informare asupra drepturilor lor.

Un alt motiv pentru care educația parentală este necesară, mai ales în zonele vulnerabile, este lipsa de implicare a părinților în educația școlară a copiilor. 

Pentru 30% dintre părinți consideră că rețeaua socială și cunoștințele sunt mai importante decât educația pentru a-ți găsi de lucru, o creștere cu 10% față de 2018 când doar 20% dintre respondenți au fost în mare măsură de acord cu această afirmație. În plus, în 80% dintre gospodării copiii şi tinerii de toate vârstele (de la grădiniţă la liceu) lucrează acasă făcând curăţenie, îngrijind animalele sau având grijă de alţi membri ai gospodăriei, de cele mai multe ori în detrimentul şcolii.

Soluţia propusă de World Vision România, de Ziua Internaţională a Familiei: Programul Şcoala Părinţilor extins la nivel naţional. Este vorbă despre o inițiativă destinată părinţilor din mediul rural, care îşi propune să le ofere acestora instrumentele necesare pentru a-şi creşte copiii fără violenţă, conştientizând importanţa şcolii pentru viitorul acestora.

World Vision România lucrează cu peste 20.000 de copii și părinți din 500 de comunități rurale, iar de peste 30 de ani are în centrul activității sale bunăstarea copiilor și accesul acestora la o educație incluzivă de calitate. Fundația face apel la autorități, susținând că programele de educație parentală ar trebui extinse la nivel național, mai ales că 90% dintre copii își doresc ca părinții lor să fie informați cu privire la efectele negative ale violenței.

Mediafax

Subiecte în articol: copii parinti abuz
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri