Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos A hotărât să bea 4 litri de apă în fiecare zi. Iată ce schimbări a experimentat

A hotărât să bea 4 litri de apă în fiecare zi. Iată ce schimbări a experimentat

Recomandarea medicilor este să bem cât mai multă apă, dar v-ați întrebat vreodată ce se întâmplă dacă beți 4 litri de apă în fiecare zi? Un jurnalist din Statele Unite a hotărât să realizeze un experiment cel puțin ciudat, am spune noi, pentru a arăta ce li se întâmplă celor care beau atât de multă apă.

O lună mai târziu a relatat în detaliu, evidențiind fiecare schimbare, cum s-a desfășurat acest experiment. Potrivit healthyfoodteam.com, tânărul se aștepta la anumite schimbări, dar nu a crezut nicio secundă că vor fi atât de evidente și că viața îi va fi influențată atât de mult.

A ținut un jurnal și iată cum a redat experiența:

 

ZIUA 1: Să înceapă distracția

Având în vedere că habar nu aveam habar câte pahare înseamnă 4 litri de apă (un galon), am decis să cumpăr un bidon și să îl țin aproape. Da, mi-am dat seama că un galon de apă e foarte multă apă. Am fost atât de concentrat să ating ținta, încât nu m-am gândit la altceva.

 

Ziua 5: Merg la baie la fiecare 20 de minute

Nimic nu este mai adevărat decât afirmația conform căreia corpul uman are nevoie de apă deoarece este alcătuit în proporție de 60% din apă. Beau apă tot timpul, chiar și atunci când nu îmi este sete. Mă simt plin constant, chiar dacă mănânc mai puțin. Simt constant nevoia să urinez, merg la toaletă din 20 în 20 de minute. Oamenii au impresia că sunt dependent de droguri. Când ies în oraș, comand și apă, alături de orice altă băutura mai aleg.

 

Ziua 10: Am devenit... frumos?

Mă simt diferit, mai ales dimineața. În general, aveam nevoie de o ceașcă mare de cafea pentru a-mi putea începe activitățile, dar acum mă simt energic și plin de viață de la prima oră. Mă simt mult mai bine și cred că și arăt mai bine. Poate e efectul placebo, dar părul meu e mai strălucitor și pielea mea radiază. Cred că ceva e diferit. Îmi este în continuare greu să car mereu apa după mine, dar trebuie să suport. Chiar și când dorm, am o sticlă cu apă lângă pat.

 

Ziua 15: Sunt plin de energie

Cu siguranță, am mai multă energie. Am eliminat aproape complet cafeaua. Schimbarea este una majoră, pentru că obișnuiam să beau trei cești cu cafea în fiecare zi. Când mă duc să alerg seara, simt că sunt puțin mai rapid. Dorm mai bine. Nu îmi mai este atât de cald când trebuie să merg la culcare. În plus, îmi este incredibil de sete dacă nu beau apă. Cred că organismul meu s-a ajustat la noul stil de viață. Cred că cel mai probabil nu voi fi persoana care eram.

 

Ziua 20: Oamenii îmi spun că arăt mai fericit

Iubita a remarcat că pielea mea arată mai bine și că par mai plin de energie. Sună ciudat, dar chiar mă simt mai bine. Nu mai am nicio problemă în a bea apă. M-am adaptat și e ca un fel de normă pentru mine.

 

Ziua 30: Liber și curat!

Ultima zi a experimentului meu. În continuare, mi-e sete constant și fac vizite frecvente la toaletă. Mă simt ca un bătrân, dar chiar nu îmi pasă, pentru că sunt plin de energie. Poate e puțin cam mult să beau un galon (aproximativ 4 litri) de apă în fiecare zi, dar cu siguranță înainte beam prea puțină. Voi continua să beau multă apă, mai ales că am observat toate  aceste schimbări.”

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri