Jurnalul.ro Sport eXtrasport A murit fostul fotbalist și antrenor Florin Marin

A murit fostul fotbalist și antrenor Florin Marin

de Redacția Jurnalul    |   

Florin Marin, fost fundaș central și antrenor cu o carieră îndelungată în fotbalul românesc, a încetat din viață la vârsta de 71 de ani, după două săptămâni de internare în stare critică la Terapie Intensivă.

Federația Română de Fotbal a anunțat, joi seară, decesul lui Florin Marin, unul dintre numele importante ale fotbalului românesc.

Într-un mesaj de condoleanțe, FRF a transmis „cele mai sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut”, subliniind că pierderea sa este „uriașă pentru comunitatea fotbalistică din țara noastră”.

Născut pe 19 mai 1953 la București, Marin a evoluat ca fundaș central pentru Rapid București, Steaua București, FC Argeș, Gloria Buzău și Inter Sibiu, adunând peste 280 de meciuri în primul eșalon și fiind component al naționalei.

După retragerea din activitate, a avut o carieră bogată ca antrenor, conducând numeroase echipe din Liga 1, pregătind naționala Under 21 și fiind antrenor secund la prima reprezentativă.

Florin Marin s-a stins din viață joi seară, lăsând în urmă o moștenire importantă pentru fotbalul românesc.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: florin marin
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri