Jurnalul.ro Editoriale Abuzurile DNA Ploiești nu v-au „îngrijorat profund”, domnule ambasador?

Abuzurile DNA Ploiești nu v-au „îngrijorat profund”, domnule ambasador?

de Serban Cionoff    |   

La multe samavolnicii și abuzuri ne puteam aștepta din partea procurorilor DNA, mânați în luptă de multilateral medaliata Laura Codruța Kovesi, dar asta cred că au fost atinse cotele halucinației, dacă nu chiar ale patologicului! Așadar, după ce, nu cu multă vreme în urmă, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, a povestit, la Antena 3, că procurorul de caz de la DNA Ploiești au sunat-o pe fiica sa, anunțând-o că mama ei este cercetată, iată că, aseară, tot la Antena 3, Mihaela Iorga Moraru, fostă procuroare DNA, a făcut public faptul că, anumite cadre specializate, tot de la DNA Ploiești, i-a fost sunat copilul în legătură cu cercetările care o vizează!

Pentru orice om de bună credință, aceste două întâmplări nu pot stârni decât indignare și revoltă. Nu neapărat și pentru anumite entității investite să vegheze la neabătuta aplicare a legii și legalității în scumpa noastră patrie! La urma-urmelor nici nu văd de ce și cum s-ar produce o asemenea reacție de vreme ce, printre altele, președinte al Comisiei Juridice a Senatului este nimeni altul decât Robert Cazanciuc, supranumit „ministrul moluscă’’. Fostul purtător de cuvânt, la Procuratura Generală, al Laurei Codruța Kovesi, care, aflat la butoanele de comandă ale ministerului de Justiție, i-a asigurat pe confrații săi, procurorii, că nimeni și nimic, nu îi va clinti din corpul magistraților,acolo unde îi vârâse cu anasâna prokurorarea stalinistă Monica Macovei. A promis și s-a ținut de cuvânt!  Ceea ce nici că ar trebui să ne fie de mare mirare atâta vreme cât premier era rubedenia sa, Victor Ponta,el însuși procuror de profesie și vocație!

Se vor găsi, mai mult ca sigur, niscai preopinenți dispuși să mă urecheze cum că lansez alarme false și că, de fapt, nu au fost decât două derapaje pe care procurorii DNA, de la Ploiești sau din centrală, au determinarea și înțelepciunea  ca ele să nu rămână decât ca două accidente de parcurs. Răspund, cu toată dragostea, că nu pot crede o iotă din această edulcorată ipoteză, fiindcă există, de-acum, nenumăratele experiențe care nu fac decât să îmi ofere niște certe indicii că nu este vorba doar despre două accidente ci despre un foarte îngrijorător precedent.  Precedent în care operează neclintita siguranță a procurorilor, în special  a celor de la DNA, că orice abuz ar comite, nu vor răspunde pentru faptele lor!

 Așa încât, dacă tot au început, vajnicii procurori ai DNA Ploiești, prin a-i suna pe copii unor persoane cercetate povestindu-le despre „suspiciunile rezonabile’’ pe care le au despre mamele lor, zău că nu mai văd ce i-a împiedica să facă și pasul următor?! Adică să îi invite pe aceștia sau pe alții copii și adolescenți ai căror părinți se află în vizorul instituțiunii de forță a statului de drepți, DNA, cerându-le să colaboreze direct. Adică să își toarne părinții, scriind în declarații ceea ce le cer procurorii. Practica, delațiunii după dictare fiind, după cum se cunoaște, o procedură uzuală aici, la DNA! Ipoteză lugubră care nu cred că este prea departe de a deveni realitate știut fiind faptul că, în perioada mandatului ministerial al aceluiași Robert Cazanciuc procurorii, magistrați fiind, erau așteptați să le predea elevilor lecții la de cultură juridică. Care lecții, dacă ținem seama de lugubrul palmares al DNA, îmi este pur și simplu groază să mă gândesc cum ar fi sunat!

 Nu contest, și de data asta mă aștept ca, anumite conștiințe civice- evident, de rit sorosist!- să mă certe zdravăn pe motiv că nu există temei legal pentru asemenea faptă. Răspund fără întârziere, ba da, există precedentul vajnicului komsomolist Pavlik Moruzov, cel care și-a turnat părinții că au ascuns niște mălai din cota pe care trebuiau să o predea statului sovietic. Iar, dacă ținem seama că , de la aceeași Monica Macovei învățătură, deviza călăuzitoare a procurorilor „cu Traian Băsescu în suflet’’ (și care au rămas, bine merci pe poziție, este cea a lui Felix Djerjinski): „Nu există persoane nevinovate, există numai peroane de care nu ne-am ocupat până acum’’, nu cred că va trece prea mult timp până să o vedem și pe asta!

 Ar fi corect și de salutat, nu contest,  să vedem că, acum, CSM se sesizează și cercetează isprăvile procurorilor de la DNA Ploiești. Deși dacă mă gândesc la atâtea și atâtea precedente în care, în fața demnității profesionale și a verticalității morale a triumfat politica „ascunderii gunoiului sub preș’’ le-aș da mai degrabă dreptate celor care au serioase semne de îndoială și foarte slabe motive să fie optimiști.

 Cu toate acestea, înclin să cred că ne a mai rămas o rază de speranță. Motiv pentru care îmi permit să îi adresez domnului ambasador Hans Klemm această simplă și modestă întrebare: nu vă provoacă „o profundă îngrijorare’’ modul în care procurorii de la DNA au procedat, în cele două situații mai  înainte menționate ? Nu de alta, dar parcă este o  oareșce deosebire între acestea și alte subiecte din lumea justiției române care v-au stârnit, după cum se știe, această „profundă îngrijorare’’, căreia i-au urmat, numaidecât,  vehementele proteste publice ale excelenței voastre. Ce-i drept, nu prea conforme  regulilor și uzanțelor diplomatice, dar asta-i situația!

Subiecte în articol: laura codruta kovesi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri