Jurnalul.ro Timp liber Media Acces Direct, lider absolut de audiență, pentru a treia săptămână consecutiv

Acces Direct, lider absolut de audiență, pentru a treia săptămână consecutiv

În perioada 3–7 februarie, emisiunea Acces Direct a fost pentru a treia săptămână consecutiv prima opțiune în rândul telespectatorilor care s-au aflat în fața micilor ecrane, de luni până vineri, în intervalul orar 17.00 – 19:00. Acces Direct, emisiunea prezentată de Mirela Vaida, a fost lider de audiență pe toate cele trei segmente de public.

Cea mai urmărită a fost ediția de vineri, 7 februarie, care a adunat în fața micilor ecrane 2.240.000 de telespectatori la nivelul publicului din toată țara. Minutul de aur a fost înregistrat în aceeași ediție când, la ora 18:50, 3.028.000 de telespectatori din toată țara urmăreau emisiunea prezentată de Mirela Vaida.

Astfel, la nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, în perioada 3-7 februarie, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 17:00 și 19:00, Antena 1, cu emisiunea Acces Direct, s-a aflat pe primul loc, cu o audiență medie de 5,7 puncte de rating și 25,2% cota de piață, urmată de Pro TV, cu 4,7 puncte de rating și 21% cota de piață și de Kanal D, cu 2,3 puncte de rating și 10,2% cota de piață.

Clasamentul se păstrează și la orașe, Antena 1 situându-se pe primul loc, cu o audiență medie 8,6 puncte de rating și 24,5% cota de piață, urmată de Pro TV, cu 6,4 puncte de rating și 18,2% cota de piață și Kanal D, cu 2,8 puncte de rating și 8% cota de piață.

Antena 1 s-a aflat pe locul întâi în clasamentul audiențelor și la nivelul publicului din toată țara, cu o audiență medie de 12,1 puncte de rating și 30,6% cota de piață, aproape dublu față de următorul clasat, Pro TV, care a înregistrat 6,5 puncte de rating și 16,4% cota de piață și aproape triplu față de Kanal D, aflat pe locul trei, cu 4,3 puncte de rating și 10,9% cota de piață.

Pentru a treia săptămână consecutiv, lideri de piață! Telespectatorii ne așteaptă cu sufletul la gură, mai ales că de vreo lună, personajele Veronica și Viorel au magnetizat publicul într-un mod cu totul neașteptat. Totul a pornit de la o acuzație falsă de viol și s-a transformat în cea mai siropoasă telenovelă: sută la sută reală, cu personaje autentice, cu povești care există în viața reală, cu viața oamenilor din mediul rural și nevoile ei majore: nevoia de educație, de afecțiune în sânul familiei, nevoia unui loc de muncă. Povestea este tristă, în esență. Și este povestea tristă a foarte multor români. Dar micile picanterii, descoperiri de situație, autenticitatea acestor personaje te lasă fără replică. Vă mulțumim fiecărui telespectator în parte”, spune Mirela Vaida, prezentatoarea emisiunii.

Acces Direct, unul dintre cele mai puternice formate ale după-amiezii, este difuzat în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 17:00, la Antena 1. Emisiunea care o are drept gazdă pe Mirela Vaida le prezintă telespectatorilor cele mai importante subiecte ale zilei, poveşti de viaţã unice, dezvăluiri emoţionante ale invitaţilor, dar şi informaţii în premieră. Toate acestea sunt dezbătute în platoul emisiunii, alături de experţi în domeniu.

Sursa: Kantar Media                                         

Copyright: ARMADATA S.R.L.                                         

Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group                                

Analiza este făcută pe target-urile 18-49 Urban, All urban și National                          

Perioada 3-7 februarie 2020                                         

                               

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri