Răsfăţaţii antrenori ai lumii, plătiţi cu zeci de mii de euro pe zi, Guardiola, inventatorul fermecătorului dans cu mingea în neodihnă, şi Luis Enrique, dirigintele clasei cu Messi, Neymar, Suarez, se aflau în teren şi jucau ca mjlocaşi în culorile inimitabilei echipe Barcelona. Şi, totuşi, căpitanul campioanei Barcelona era Gică Popescu. Românul Gică Popescu purta banderola de căpitan şi intra primul pe gazon. În urma lui, echipa celebră dintr-o Catalunie profund naţionalistă. Când regele Spaniei a înmânat Cupa Europei Barcelonei, câştigătoarea finalei europene, ea a fost ridicată în ovaţiile milioanelor de oameni de către românul nostru fără teamă şi reproş, olteanul Gică Popescu. L-a desemnat căpitan monumentul de fotbal Cruyff, legendarul antrenor al Barcelonei, fără comentarii, a intuit fibra de lider, de exemplu din pieptul craioveanului. Ba mai mult, l-a aşezat pe fiul lui, Jordy Cruyff, în camera de cantonament cu Gică al nostru, “învaţă de la Popescu şi cum îşi leagă şireturile”! Am făcut un interviu cu Pişti Covaci, românul ajuns renumit antrenor al Ajax-ului cu fotbalul lui total şi mai apoi al reprezentativei Franţei. Simpaticul antrenor atât de îndrăgit îmi spunea: “Pentru mine, tipul de fotbalist modern din fotbalul românesc este Gică Popescu - forţă, inteligenţă, devotament. Nu uit că s-a prezentat la lotul naţional accidentat, cobora scările ţopăind într-un singur picior, a jucat cu infiltraţii în genunchi. Încăpăţânarea lui Popescu de a nu lipsi de la naţionala tricoloră, chiar accidentat, i-a enervat şi pe şefii de la Eindhoven”. Şi, fiindcă a venit vorba, la Eindhoven, în timpul încălzirii, tribunele atât de exigente scandau doar două nume “Ronaldo, Gica”, celebrul brazilian numărul unu în lume evolua în echipa olandeză coechipier cu Gică. Se destăinuia Baciul: “Când îmbrăcam tricoul cu trei culori, ardea tricoul pe mine, nu dormeam în noaptea dinaintea partidei de emoţie”. Putea să trăiască alintat în Spania, în Turcia, unde era considerat o legendă. Dar Gică Popescu s-a întors acasă şi a adus toţi banii, investindu-i în România, nu cu mare inspiraţie a afacerilor. “N-aş putea trăi în altă parte, mi-e de ajuns că pe stradă îmi zâmbesc românii mei şi mi se adresează cu o vorbă frumoasă!”