O criză economică și financiară profundă este inevitabilă, întrebarea-cheie este cât de adânc și pentru cât timp se va scufunda economia. Potrivit lui Kenneth Rogoff, fost economist șef al FMI și profesor de economie și politici publice la Harvard, recesiunea de acum 10-12 ani a fost mai curând un fel de “repetiție” la scară mică a “catastrofei economice” de astăzi. Colapsul producției globale rivalizează deja cu cel al oricărei recesiuni din ultimii 150 de ani. Piețele de capital din țările avansate au primit lovituri puternice și observăm cum capitalul se retrage în ritm uluitor din țările “emergente”. Iar lumea financiară internațională nu s-a pus încă de acord asupra unui efort comun de redresare. Economiile mai vulnerabile (precum România) se uită acum cu speranță către Fondul Monetar Internațional, de la care așteaptă practic o schimbare de paradigmă a însăși funcționării acestuia.
Este acesta probabil cel mai potrivit moment pentru ca FMI să-și schimbe modul de a interveni în sprijinul redresării economice: acum sau niciodată. Scopul inițial al fondului (creat în 1945, imediat după al Doilea Război Mondial) era „să încurajeze cooperarea monetară mondială, să asigure stabilitatea financiară, să faciliteze comerțul internațional, să promoveze ocuparea a forței de muncă ridicate și o creștere economică durabilă și să reducă sărăcia în întreaga lume”. Criticii economici constată însă că de cele mai multe ori în ultimele zeci de ani, FMI a eșuat în misiunea sa pe mai multe fronturi. Economistul indian Jayati Ghosh consideră că acum, când economia mondială este în pragul prăbușirii, “FMI are șansa de a ispăși păcatele din trecut și, în sfârșit, să-și justifice existența”.
Cu fiecare zi ce trece în condiții de carantinare a economiei globale, criza economică din 2008 va arăta din ce în ce mai mult a “copilărie”, iar criza actuală prinde iz de catastrofă. Lumea nu-și permite azi să repete greșelile comise după criza financiară din 2008, când guvernele și comunitatea internațională au salvat doar pe cei mai mari jucători ai capitalismului global (bănci și corporații internaționale), sacrificând cel mai adesea mediul antreprenorial și bunăstarea oamenilor simpli. Căderea economiei mondiale aduce din nou în atenția publicului inegalitățile profunde între statele bogate și statele sărace sau chiar în curs de dezvoltare. Iar dezastrul economic se va resimți și mai mult în economiile aflate oricum la pământ.
Comunitatea economico-financiară internațională trebuie se facă mult mai multe pentru solidaritatea cu cei săraci. Reputatul economist Mohamed A. El-Erian spune chiar că, în cele din urmă, comunitatea internațională trebuie să depună eforturi serioase pentru “a aglomera resursele din sectorul privat”. La fel cum s-a întâmplat în țările dezvoltate, sectorul privat poate juca un rol important în reacția la criză în regiunile vulnerabile, “atât direct, cât și prin proliferarea parteneriatelor public-private”, spune El-Erian. Iar Jim O´Neill, fost președinte al Goldman Sachs Asset Management și fost ministru al Trezoreriei Regatului Unit, comentează că marile organizații ale lumii, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Organizația Națiunilor Unite, nu se arată a fi deosebit de înclinate să gândească “în afara cutiei”, să iasă din paradigma propriilor funcționări ce par a deveni astăzi anacronice.
Acum este momentul să vedem că FMI și Banca Mondială joacă un rol eficient și de lider în răspunsul global la pandemia economică. Potrivit economistului indian Jayati Ghosh, arhitectura financiară internațională actuală permite, în special, trei măsuri care merită luate în considerare imediat. În primul rând, Fondul Monetar Internațional ar trebui să pregătească o emisiune masivă de noi drepturi speciale de tragere (DST), activul său suplimentar de rezervă. În al doilea rând, factorii de decizie ar trebui să facă planuri de restructurare semnificativă a datoriilor, inclusiv scutire substanțială pentru debitorii suverani din țările cu venituri mici și medii. Și, în al treilea rând, guvernele ar trebui să ia în considerare noi controale de capital mai strânse pentru a împiedica piețele financiare să agraveze căderea COVID-19 pe piețele emergente.
Iar FMI joacă un rol esențial în toate cele trei direcții. Dar pentru succesul acestor politici, FMI trebuie să spargă propriile cutume. Inclusiv obișnuita sa înclinație spre austeritate inutilă, dar și “angajamentul său instinctiv” de a proteja interesele puterilor financiare față de oamenii obișnuiți, după cum spune Ghosh. Economiile avansate bogate în rezerve financiare și emițând la rândul lor valută de refugiu (dolarul american, lira sterlină, yenul japonez sunt doar trei exemple) nu au nevoie de salvarea FMI. Dar intervenția FMI va fi crucială în economiile emergente și în curs de dezvoltare, care dispun de resurse mult mai reduse pentru a lupta împotriva pandemiei Covid-19 și a atenua dezastrul economic aduse la pachet de aceasta. Pentru economiile sărace, FMI este ajutorul de care au urgentă nevoie. Acum ori niciodată.