"Privind lucrurile ca fost procuror, cred că sunt suficiente dovezi pentru inculparea preşedintelui. Nu cunosc ce are Departamentul Justiţiei, dar din punctul meu de vedere dovezile par destul de clare, dar, dacă aş fi în locul procurorului, aş vrea să văd toată seria de dovezi pentru a lua o decizie. Trump a încercat să exercite presiuni asupra oficialilor statali pentru a găsi voturi care nu existau, a încercat să interfereze asupra unei şedinţe parlamentare plenare, chiar a instigat mulţimea să atace Capitoliul. Dacă aceste acţiuni nu sunt acte infracţionale, atunci nu ştiu ce sunt", a afirmat Adam Schiff, într-un interviu acordat postului de televiziune CNN.
Comisia specială a Camerei Reprezentanţilor care anchetează violenţele produse la Capitoliu pe 6 ianuarie 2021 va avea luni ultima sesiune, iar raportul final va fi prezentat pe 21 decembrie. Este posibil ca organismul de anchetă să recomande inculparea lui Donald Trump, care a refuzat să fie audiat în Camera Reprezentanţilor.
Începând din ianuarie, Partidul Republican va avea majoritate în Camera Reprezentanţilor, astfel că liderii Partidului Democrat pregătesc încheierea rapidă a procedurilor.
Secretarul Justiţiei din Statele Unite, Merrick Garland, care este şi procuror general, a anunţat în noiembrie numirea lui Jack Smith în funcţia de procuror special pentru gestionarea a două investigaţii care îl vizează pe fostul preşedinte Donald Trump.
Procurorul special Jack Smith se va ocupa de ancheta privind deţinerea în reşedinţa personală a unor documente prezidenţiale confidenţiale. Agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au colectat în august documente din reşedinţa lui Trump din Mar-a-Lago (Florida), dar acesta susţine că documentele au fost declasificate de el în timp ce era preşedinte. O altă investigaţie care va fi coordonată de procurorul special se referă la violenţele comise la Capitoliu pe 6 ianuarie 2021 de simpatizanţii lui Donald Trump.
Fostul preşedinte l-a catalogat drept "atacator politic" pe procurorul special Jack Smith, afirmând că este o persoană "compromisă" şi reluând în mai multe rânduri acuzaţiile privind presupuse fraude electorale comise în 2020.