Jurnalul.ro Ştiri Externe Acuzații respinse: FMI își exprimă "încrederea deplină" în Kristalina Georgieva

Acuzații respinse: FMI își exprimă "încrederea deplină" în Kristalina Georgieva

Fondul Monetar Internațional a decis să o mențină pe Kristalina Georgieva în funcția de director general, în pofida acuzațiilor potrivit cărora aceasta a influențat un raport în favoarea Chinei, în timp ce lucra la Banca Mondială, relatează CNBC.

Consiliul de administrație al FMI s-a reunit luni pentru a analiza acuzațiile potrivit cărora Georgieva ar fi exercitat presiuni asupra personalului pentru a contribui la îmbunătățirea poziției Chinei în clasamentul "Doing Business" al Băncii Mondiale.

"După ce a analizat toate dovezile prezentate, Consiliul de administrație își reafirmă încrederea deplină în conducerea și capacitatea directorului general de a continua să își îndeplinească în mod eficient atribuțiile", a declarat FMI în urma analizei.

Fondul a precizat că informațiile prezentate în timpul revizuirii "nu au demonstrat în mod concludent că directorul general a jucat un rol necorespunzător".

Separat, secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, a declarat într-o declarație că, în lipsa "unor dovezi directe suplimentare în ceea ce privește rolul directorului general, nu există o bază pentru o schimbare a conducerii FMI".

Georgieva este șefa FMI din octombrie 2019.

Înainte de aceasta, ea a lucrat la Banca Mondială din 2017. Un raport, realizat de firma de avocatură WilmerHale și solicitat de comitetul de etică al băncii, a afirmat că ea a influențat rezultatul unor cercetări importante pentru a îmbunătăți percepția asupra Chinei.

WilmerHale a declarat, în septembrie, că, în timpul cât a lucrat la Banca Mondială, "Georgieva s-a implicat direct în eforturile de îmbunătățire a poziției din clasament a Chinei [în raportul Doing Business]".

Raportul "Doing Business" este o piesă emblematică a cercetării anuale a Băncii Mondiale, care evaluează cât de prietenoasă este o națiune pentru afaceri.

În raportul din 2018, China s-a clasat inițial pe locul 85, dar după influențe din interiorul echipei de conducere și intervenții de la Beijing; țara a ajuns pe locul 78, potrivit evaluării WilmerHale.

Într-o declarație din 16 septembrie, Georgieva a spus "Nu sunt de acord în mod fundamental cu concluziile și interpretările raportului WilmerHale".

Țări precum Franța, Germania, Italia și Marea Britanie ar fi susținut-o pe Georgieva să rămână la conducerea FMI. Cu toate acestea, unii oficiali din Statele Unite au fost ceva mai sceptici.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: FMI 
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri