Jurnalul.ro Ştiri Externe Afganistan: A început, la Doha, a şaptea rundă de negocieri de pace între SUA şi talibani

Afganistan: A început, la Doha, a şaptea rundă de negocieri de pace între SUA şi talibani

Reprezentanţi ai SUA şi lideri talibani au început sâmbătă, la Doha, o nouă rundă de discuţii, a anunţat un purtător de cuvânt al insurgenţilor afgani, Washingtonul declarând că speră într-un acord de pace 'înainte de 1 septembrie', transmite AFP.

'Cel de-al şaptea ciclu de discuţii între reprezentanţii americani şi echipa de negociere a Emiratului islamic a început la Doha', a transmis pe Twitter un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid.

Discuţiile au început în septembrie 2018 şi vizează patru puncte principale: retragerea trupelor americane, garanţii că Afganistanul nu va servi drept refugiu pentru grupări teroriste care vor să atace alte ţări, un dialog inter-afgan şi o încetare permanentă a focului.

Marţi, în timpul unei escale la Kabul, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat că speră într-un acord de pace cu talibanii 'înainte de 1 septembrie'. 

Responsabili americani au indicat deja că speră în ajungerea la un acord de pace înainte de alegerile prezidenţiale afgane, amânate de două ori şi care ar urma să aibă loc în septembrie.

Reluarea discuţiilor în capitala Qatarului a coincis cu un atac lansat de talibani în zori în provincia afgană nordică Baghlan, districtul Nahrin, în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 25 de membri ai miliţiilor proguvernamentale.

AGERPRES

Subiecte în articol: afganistan doha sua
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri