„România începe să vădă consecințe indirecte ale acestui război, din ce în ce mai dese”, a afirmat oficialul, subliniind că realitatea de la graniță este una dramatică: „La câteva sute de metri pe malul celălalt al Dunării, miroase a praf de pușcă și se moare”.
Drone doborâte în spațiul aerian al României
Ministrul Apărării a oferit detalii despre incidentele recente în care drone au pătruns în spațiul aerian românesc și au fost neutralizate de aviația militară. „Azi dimineață, piloții militari au reușit să încadreze pe radarul avionului de vânătoare (n.r. - drona), să tragă în ea și să o doboară într-o zonă sigură în 5 minute de când a intrat în spațiu aerian al României”, a explicat Miruță.
Acesta a evidențiat și profesionalismul piloților: „Avionul de vânătoare are o viteză minimă de vreo două ori și jumătate mai mare decât viteza dronelor. E un context de o măestrie a acestor piloți”.
Analiza resturilor este în curs, iar identificarea exactă a provenienței necesită timp. „Informațiile pe care le așteptăm sunt rezultatul analizei din fragmentele care sunt preluate de la fața locului, pentru a identifica științific provenința acestei drone”, a precizat ministrul.
Confirmări și suspiciuni privind originea dronelor
În ceea ce privește incidentele anterioare, există deja confirmări oficiale. „Domnul Președinte a anunțat că drona de vineri este o dronă de proveniență rusească. Pentru drona de ieri și de astăzi este în curs aceeași analiză. Este o situație care durează un pic pentru că contextul este diferit”, a explicat Miruță.
Procesul de identificare este complicat de modul în care dronele sunt distruse: „În momentul în care racheta de pe avionul de vânătoare lovește drona, practic o pulverizează iar rămâșitele sunt componente foarte mici și care sunt mai complicate a fi analizate”.
Cu toate acestea, autoritățile confirmă recuperarea de fragmente: „da, cu siguranță da. S-a găsit și rezultatul pentru prima dronă în conformitate cu anunțul făcut de administrația prezidențială”.
România cere sprijin NATO și își consolidează apărarea
Pe fondul acestor incidente, România a solicitat sprijin punctual din partea NATO. „Am mers la NATO, am solicitat sprijin punctual cu niște capabilități pe care le-am justificat de ce este nevoie, s-a validat justificarea pe care noi am făcut-o”, a declarat ministrul.
Acesta a subliniat și eficiența procesului intern: „Am reușit la Ministerul Apărării contractarea în trei luni și jumătate a acestor capabilități pe care noi le-am cerut, practic ne-am făcut temele în România, după care am mers înapoi la NATO unde, cu vocea apăsată, România a demonstrat că și-a făcut temele și a solicitat sprijin temporal”.
Reacție fermă a Armatei Române
Radu Miruță a transmis că Armata Română acționează prompt și eficient în fața acestor amenințări. „Armata Română răspunde cu fermitate, răspunde letal. Vedeți că prima zi a durat mai mult, a doua zi mai puțin”, a declarat acesta, sugerând o adaptare rapidă la noile tipuri de incidente.
Mediafax

