Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Pe urmele mele, pas cu pas

Pe urmele mele, pas cu pas

de Cornel Tăbăcaru     |   

Dragii mei cu Jurnalul sub braț. Ca de obicei, am primit mesaje. Cei care știau din scrierile mele că am fost în Africa și fiind la curent, desigur, cu vizita președintelui, m-au rugat să scriu și eu ceva care să arate Africa așa cum este ea. Știți că am fost de mai multe ori în Arusha, Tanzania și, de acolo, de multe ori în Zanzibar. Prezența mea în Arusha era legată de faptul că în oraș se află Tribunalul Penal Internațional ONU care judeca genocidul din Rwanda și unde fiica mea era procuror. 

Nu ascund să spun că multe mesaje erau umoristice. Știți că noi nu facem politică pe această pagină, dar respectăm dreptul la opinie al cititorului. Zâmbesc la citirea mesajelor. Dovadă că noi, românii, uneori, facem haz de... voiaj! Azi o să vă povestesc călătoria mea de două zile într-un trib de maasai. Și, desigur, poze. Multe poze, dragii mei prieteni în ale călătoriilor. 

Am plecat în zori și, după mai mult de o oră, am ieșit de pe șoseaua asfaltată pe un drum desfundat. De aici încă 40 de kilometri până la un resort turistic absolut deosebit. Cazarea, în copaci. Camerele, care aveau tot confortul necesar, se aflau pur și simplu în copaci. După ce ne-am cazat, împreună cu fiica mea, am fost într-un safari al nostru. Acolo, la el acasă. Întinderi nesfârșite de iarbă și tufișuri. Și animale. Multe animale. Am mâncat pe o masă pliantă, luată cu noi, și ne-am simțit excepțional în acest colț de lume, populat de animale libere. Toată ziua petrecută în acest minunat safari în care, acum, sunteți și voi, dragii mei cititori. Înainte de asfințit am plecat către resortul nostru, ca să ajungem pe lumină.

Seara petrecută aproape de inima junglei este absolut fascinantă. Animalele au, toate, un cântec de noapte bună, care creează o rumoare, acolo departe, și  transmite sunete venite ca de pe altă planetă. Nimic strident, doar sunete înăbușite, care duc spre liniștea totală a pădurii și a întinderii nesfârșite. Până când, da, se așterne o liniște de nepătruns, ca și noaptea din jur. În casele din copaci se aude doar foșnetul crengilor purtătoare de frunze uriașe. Și uite așa a venit și dimineața. Sunt trezit de un zgomot venit de pe balcon. Mă ridic în capul oaselor și văd capul unei girafe. Acea girafă despre care mi s-a spus că o să mă viziteze. Ies, îi întind un snop de iarbă gata pregătit, îi mai întind unul și încă unul până când dă din cap ușurel și pleacă în pas de balerină. 

Am luat apoi micul dejun pe fugă și… la drum. Aveam de mers până la liziera junglei și, de acolo, kilometri buni până la satul tribului de maasai. Dar despre asta, în povestea de vinerea viitoare, când ne vom vedea sănătoși, în pace și siguranță. Doamne ajută! 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri