Jurnalul.ro Ştiri Observator Aglomeraţie pe DN1, între Braşov și Ploieşti

Aglomeraţie pe DN1, între Braşov și Ploieşti

de Antena 3    |   

Traficul este intens, duminică, pe drumul naţional (DN) 1 Ploieşti - Braşov, pe tronsoanele Predeal - Azuga - Buşteni şi Comarnic - Nistoreşti, pe sensul către Ploieşti circulându-se în coloană, cu o viteză medie de 30-40 de kilometri pe oră.

La ora transmiterii acestei ştiri, valorile de trafic sunt în creştere pe DN1 Ploieşti - Braşov, anunţă centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

 

Pe tronsoanele Predeal - Azuga - Buşteni şi Comarnic - Nistoreşti, maşinile circulă în coloană, pe sensul de mers către Ploieşti, cu o viteză medie de rulare de 30 - 40 de kilometri pe oră. 

Potrivit sursei citate, mai multe echipaje de la Poliţia Rutieră sunt prezente pe DN1 între Ploieşti şi Braşov, pentru fluidizarea traficului rutier şi pentru prevenirea accidentelor rutiere grave.

Subiecte în articol: aglomeratie dn1 brasov ploiesti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri