Agricultura rămâne una din marile vulnerabilităţi economice ale României, chiar şi după integrarea în Uniunea Europeană. După zece ani de la aderare, cea mai mare parte a populaţiei rurale se bazează încă pe agricultura de subzistenţă, asociată cu sărăcia, productivitatea scăzută şi cu munca familială neremunerată. Iar acest lucru are un impact masiv asupra nivelului de trai real din România, în condiţiile în care 46% din populaţia ţării, practic jumătate, trăieşte în mediul rural. Agricultura reprezintă 29% din totalul locurilor de muncă, însă asigură circa 4% din PIB.
În 2006, înainte de aderarea la UE, această ramură a economiei reprezenta 8,8% din PIB, iar în anii anteriori se ridica şi la 10%. România a beneficiat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală de fonduri europene în valoare de 8,1 miliarde de euro, în perioada 2007- 2013. Aceeaşi sumă a fost pusă la dispoziţie şi pentru intervalul 2014- 2020. Fără doar şi poate, agricultura a crescut în ultimii zece ani, cu toate problemele sale, dar este totuşi departe de potenţialul său real.
Producţia agricolă, mult mai bună faţă de 2006
Zonele rurale se confruntă şi la zece ani de UE cu o multitudine de dificultă?i legate de educa?ie, sănătate, incluziune socială, infrastructura de bază, diversificarea locurilor de muncă, emigra?ie ?i îmbătrânirea popula?iei, după cum se arată şi în raportul de ţară pentru România realizat în 2016 de Comisia Europeană. Cu jumătate din populaţie la sate, decalajul evident dintre mediul rural ?i cel urban împiedică în continuare îndeplinirea obiectivelor na?ionale de dezvoltare economică ?i social, păstrând România la coada tuturor clasamentelor europene referitoare la calitatea vieţii. Totuşi, miliardele de euro de după aderare au sus?inut investi?ii pentru înfiin?area ?i dezvoltarea de ferme ?i la infrastructură, inclusiv drumuri, apă ?i canalizare, înfiin?area de întreprinderi ?i îmbunătă?irea competen?elor.
Intre linii
Datorită fondurilor europene, producătorii agricoli români au reuşit să crească valorea producţiei agricole cu circa 35% în ultimii 10 ani, de la 11,3 miliarde de euro în 2006, la 15,3 miliarde de euro în 2015.
Pentru viitor, se pune accent pe cre?terea productivită?ii agricole, îmbunătă?irea cooperării între fermele de dimensiuni mici, cre?terea valorii adăugate a produselor agricole, crearea de locuri de muncă ?i dezvoltarea zonelor rurale.
Fermele nu sunt competitive
Productivitatea muncii în agricultură este, după zece ani de integrare europeană, de peste cinci ori mai scăzută decât media na?ională. Fermele continuă să nu fie competitive, cu o diversificare limitată a activită?ilor, ?i să depindă de pie?ele de mărfuri de la oraş pentru vânzarea produselor agricole, întrucât afacerile agroalimentare locale sunt limitate. Dezvoltarea agricolă este limitată de structura concentrată a exploata?iilor, de fragmentarea extinsă ?i de accesul limitat la credite. Fermele mari ?i medii care au nevoie de modernizare reprezintă doar 8 % din exploata?ii ?i gestionează 71 % din suprafa?a agricolă utilizată.
92 % din ferme sunt exploataţii de subzisten?ă.
Nici o schimbare, practic, de la momentul aderării României, în 2007. Accesul la credite este în continuare foarte dificil, fapt care împiedică dezvoltarea ?i utilizarea fondurilor UE.
Nu s-a rezolvat problema irigaţiilor
Agricultura mare consumatoare de energie ?i infrastructura de iriga?ii deteriorată constituie alte impedimente în calea competitivită?ii exploata?iilor. Suprafa?a totală acoperită de infrastructura de iriga?ii reprezintă 20 % din terenul agricol utilizat, dar suprafa?a irigată a scăzut în ultimii ani din cauza ineficien?ei sistemului, a costurilor de între?inere ridicate ?i a condi?iilor meteorologice, de care agricultura românească este încă mult prea dependentă. Există planuri de îmbunătă?ire a legisla?iei privind iriga?iile, dar nici o guvernare nu a reuşit să facă ceva concret, deşi a fost disponibil peste un miliard de euro în acest sens.
Fondurile europene au crescut sectorul vegetal. Zootehnia e în declin
Absorbţia fondurilor europene s-a concentrat majoritar în sectorul vegetal. Aşa se face că suprafaţa de teren cultivată a crescut cu peste 360.000 de hectare, de la 7,8 milioane de hectare în 2006 la 8,2 milioane de hectare în 2015. Drept urmare, producţia de grâu a României a crescut cu 44% faţă de acum 10 ani, cea de orz şi orzoaică s-a dublat, în timp ce producţia de porumb a stagnat. De asemenea, floarea-soarelui a crescut cu 13%, producţia de rapiţă a crescut de aproape cinci ori, iar soia a scăzut cu 24% în ultimii 10 ani. În ceea ce priveşte zootehnia, România şi-a dublat efectivul de caprine şi a crescut populaţia de ovine cu 30% după aderarea din 2007, însă efectivele de porcine şi bovine au scăzut cu 30%, România având cu 900.000 mai puţine vaci faţă de 2006. Totodată, numărul de păsări a înregistrat o uşoară scădere de 7% în ultimul deceniu.
Din importator net, am devenit exportatori
În 2006, România era un importator net de produse agricole, însă balan?a comercială privind produsele agricole ?i alimentare a devenit pozitivă începând cu 2013, ajungând până la 517,8 milioane de euro în 2014, ceea ce reflectă o u?oară îmbunătă?ire a competitivită?ii agriculturii. Plusul balan?ei comerciale a fost determinat de exporturile în interiorul UE, care au crescut treptat, de la an, până la 11% în 2015, faţă de puţin peste 2% cât erau în 2006. În acelaşi interval, ponderea importurilor agricole în totalul importurilor României a fost constantă, situându-se la aproximativ 9 %.
Performanţa agriculturii, afectată şi de învăţământ
Nivelul scăzut de instruire al locuitorilor din mediul rural afectează dezvoltarea economică ?i incluziunea socială. Rata de ?colarizare în învă?ământul primar ?i în cel secundar inferior a fost de 84 % la sate în perioada 2013- 2014, faţă de 97 % în zonele urbane. O creştere semnificativă, totuşi, din moment ce gradul de acoperire pentru toate nivelele educaţionale în rural a fost de 44,5% în anul 2006. Multe ?coli secundare superioare sunt în zonele urbane, ceea ce creează o eforturi suplimentare pentru elevii din mediul rural în ceea ce prive?te distan?a, timpul ?i costurile financiare. La zece ani de la intrarea în UE, aproape unul din trei copii din zonele rurale părăse?te ?coala înainte de clasa a noua. Printre factorii care contribuie la părăsirea timpurie a ?colii se numără sărăcia, munca sezonieră prestată de copii, nivelul limitat de instruire a părin?ilor, un grad redus de accesibilitate a serviciilor de educa?ie ?i infrastructura limitată. O treime din ?colile rurale nu îndeplinesc cerin?ele sanitare, aproape jumătate nu beneficiază de alimentare corespunzătoare cu apă ?i o cincime dintre acestea nu sunt conectate la canalizare, cu riscurile aferente pentru sănătate.
Libertatea de a munci afară depopulează satul
Integrarea europeană a creat o problemă uriaşă, a familiilor care se destramă după ce unul sau ambii părinţi pleacă la muncă în vestul Europei, iar fenomenul are o amploare mai mare în mediul rural. Mul?i copii sunt lăsa?i în ?ară de către părin?ii care lucrează în străinătate ?i au nevoie de îngrijiri specifice, însă furnizarea de servicii de îngrijire a copiilor ?i de servicii sociale este limitată. Zonele rurale tind să aibă o cotă mai mică din popula?ia în vârstă de muncă, iar îmbătrânirea popula?iei tinde să fie mai pronun?ată. Acest lucru exercită o presiune asupra capacită?ii de a lucra terenurile şi scade astfel productivitatea sectorului. Practic, libertatea obţinută pe 1 ianuarie 2007 de a pleca la muncă în UE a depopulat satele şi a încetinit dezvoltarea agriculturii şi a mediului rural.
Am integrat în UE şi WC-ul din fundul curţii
Locuitorii de la sate au în continuare un accesul limitat la serviciile de bază, iar asta are un impact negativ asupra calită?ii vie?ii. În 2014, numai 27 % din popula?ia rurală era conectată la sistemul public de alimentare cu apă (faţă de 92,7 % în zonele urbane) ?i doar 5,3 % era conectată la sistemul de canalizare (82,8 % în zonele urbane). Doar 34 % din gospodăriile din mediul rural aveau o toaletă în interiorul locuin?ei. Ce-i drept, mai bine faţă de 2006, când mai puţin de 25% din locuitorii satelor aveau toaletă în casă. Condiţiile de viaţă au rămas precare în mediul rural şi la zece ani după ce am devenit membri UE. Asta în condiţiile în care normele impuse de Bruxelles trebuiau să ducă la dispariţia WC-urilor din curte şi racordarea la un sistem de alimentare cu apă şi canalizare.