Jurnalul.ro Ştiri Social Ajutor de 700 lei pentru energie. Cine sunt beneficiarii?

Ajutor de 700 lei pentru energie. Cine sunt beneficiarii?

Românii vulnerabili ar putea să primească ajutor pentru energie în valoare de 700 de lei și în 2023. PNL confirmă că Guvernul va prelungi programul celor 50 de euro alocați bilunar și anul următor.

"S-a discutat despre viitorul program privind ajutoarele pentru energie. Pot confirma faptul că pe zona de ajutoare la alimente va exista o ordonanță de urgență care va prelungi programul celor 50 de euro alocați bilunar și pentru anul 2023. La fel, suma alocată pentru luna ianuarie va fi alocată în luna decembrie. Guvernul va face acest efort pentru ca beneficiarii să aibă aceste sume înainte de sărbători.

La fel, se va aproba un program din fondul de coeziune la dispoziția României care vizează ajutoare pe zona energiei în cuantum de 700 de lei pentru sezonul rece, care cuprinde cele cinci luni în care consumul este mai ridicat - noiembrie-martie", a declarat Ionuț Stroe, după ședința BPN al PNL.

Potrivit Antena 3 CNN, Stroe a precizat că pentru anul în curs suma va fi alocată și acordată beneficiarilor spre finalul lunii ianuarie - începutul lunii februarie, iar pentru 2023 cei 700 de lei vor fi alocați și virați în luna septembrie:

"Pentru cei 700 de lei propunerea este ca vârsta să scadă la 60 de ani, iar veniturile să cuprindă toți cei care au până în 2.000 de lei.

Această măsură vizează aproximativ 4 milioane de beneficiari, iar cea cu 50 de euro pe undeva la 2,4 milioane"

Jurnaliștii antena3.ro  informează că "Pachetul de criză" pregătit de Guvern este compus din procentul de majorare a pensiilor, banii primiţi pentru alimente de românii cu venituri mici, dar şi un sprijin financiar separat reprezentând diferenţa de până la 4.000 de lei.

"Pachetul de criză" este o propunere a Partidului Social Democrat, însă doar pentru luna ianuarie 2023.

Pentru luna februarie 2023, românii vor primi, cel mai probabil, doar pensia majorată, iar procentul vehiculat cel mai des pentru majorare este de 10%.

 

Subiecte în articol: ajutor energie beneficiari
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri