Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Alege mai ușor restaurantul perfect pentru ocazia ta

Alege mai ușor restaurantul perfect pentru ocazia ta

Suntem siguri că ai fost de multe ori în situația în care trebuia să alegi un restaurant pentru o ocazie specială și acest lucru ți-a luat o grămadă de timp și energie.

Chiar dacă ți-ai întrebat în repetate rânduri prietenii și colegii unde poți să găsești unul dintre cele mai bune restaurante din Bucuresti, toți au venit cu varianta lor preferată, iar acest lucru nu te-a ajutat atât de mult precum ai sperat.

Și atunci este de la sine înțeles faptul că unele criterii sunt diferite pentru fiecare și cel mai bun restaurant înseamnă altceva pentru fiecare persoană, chiar dacă face parte din cercul nostru de apropiați.

Așadar, cea mai bună soluție în acest caz este să îți faci o listă cu o serie de întrebări la care să găsești răspuns urmărind unele criterii pe care tu le stabilești de fiecare dată când trebuie să alegi un restaurant pentru o ocazie specială sau, pur și simplu, pentru o seară relaxantă în oraș.

Cum să alegi cel mai bun restaurant pentru ocazia ta

Noi îți dăm o lista generică, un punct util de start. Tu poți să o personalizezi în funcție de nevoile tale punctuale. De asemenea, nu trebuie să fie la fel de fiecare dată când ai nevoie să alcătuiești o listă, ci poți să scoți sau să adaugi alte criterii, în funcție de context.

1. Stabilește ocazia pentru care cauți un restaurant și de aici va începe toată povestea găsirii acestuia. De exemplu, dacă îl cauți pentru un botez, poți să găsești unul care își poate modifica toată configurația în așa fel încât să poată să acomodeze toți oaspeții și activitățile specifice acestui eveniment. Dacă este vorba despre o întâlnire romantică, vei alege un restaurant care oferă o atmosferă intimă și elegantă.

2. Tipul de bucătărie pe care o are specifică un restaurant este important, deoarece fiecare specific are caracteristicile sale și unele pot să îți placă la nebunie, pe când altele să nu fie pe gustul tău deloc.

3. Prețul și meniul depind foarte mult de tipul de bucătărie, deoarece unele ingrediente sunt mai greu de procurat și astfel costul produsului final crește. De cele mai multe ori, poți să găsești meniurile restaurantelor online și astfel decizia poate să îți fie ușurată.

4. Decorul și ambianța sunt alte două criterii pentru care vei alege un restaurant sau altul. De exemplu, pentru o cină împreună cu firma sau în scop profesional, vei alege un restaurant mai sobru, pe când pentru o ieșire de ziua ta cu prietenii poți să alegi un restaurant mai vesel.

5. Locația restaurantului este și ea decisivă mai ales dacă ai nevoie de unul pentru o ieșire cu mai multe persoane care se adună din colțuri diferite ale orașului. Aceasta trebuie să fie la îndemână pentru toată lumea, să dispună de locuri de parcare, sau să fie în apropierea mijloacelor de transport în comun. Pentru cei ce vin cu taxiul, el trebuie să fie ușor de reperat de șoferi.

6. Igiena este importantă atunci când ieși în oraș, așa că, dacă ai pe cine să întrebi sau ai descoperit restaurante care acordă o mare atenție acestui aspect atât în zona în care se servește masa, cât și la toaletă și bucătărie, este de la sine înțeles că îl vei alege pe acela versus unul care nu oferă atât de mare importanță acestui aspect.

7. Recomandările familiei și ale prietenilor, precum și recenziile și ratingurile din mediul online pot și acestea să te ajute să iei o decizie fermă. Se știe că de multă vreme recomandările prin viu grai au un efect mult mai bun decât reclamele pe care le vezi în toate mediile. Primele sunt mult mai autentice, deoarece cei care recomandă nu au nimic de câștigat din asta, față de cei care iau bani pentru reclame.

8. Disponibilitatea este cea din urmă din această listă, deoarece la ea ajungi după ce ai trecut prin restul criteriilor. Astfel, îți recomandăm să îți pui pe listă minim trei restaurante, pentru că astfel poți să nimerești cel puțin unul care are spațiu disponibil atunci când ai tu nevoie.

A alege restaurantul perfect nu este întotdeauna ușor, însă, odată ce îl găsești pe acela care se potrivește cu nevoile tale, satisfacția va fi una mare.

Credite foto: 14thlane.ro, unsplash.com

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri