Jurnalul.ro Ştiri Politică ALEGERI LOCALE 2016. Tăriceanu: Îmi doresc mai multă democraţie la nivelul întregii ţări, dar şi în administraţia locală

ALEGERI LOCALE 2016. Tăriceanu: Îmi doresc mai multă democraţie la nivelul întregii ţări, dar şi în administraţia locală

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, copreşedinte al ALDE, a declarat duminică, după ce a votat la alegerile locale, că îşi doreşte mai multă democraţie la nivelul întregii ţări, dar şi în administraţia locală.

"În primul rând, am votat pentru a-i susţine pe colegii mei şi partidul din care fac parte, dar, în acelaşi timp, nu vă ascund că îmi doresc mai multă democraţie nu numai la nivelul întregii ţări, dar şi la nivelul administraţiei locale astfel încât deciziile care se iau să fie cu consultarea cetăţenilor şi totodată ţinând cont tot mai mult de opţiunile pe care le au. Acest lucru nu se poate face decât printr-o democraţie mai directă, mai eficientă şi sigur că această campanie electorală care s-a desfăşurat aş spune într-un anonimat perfect nu ajută la consolidarea exerciţiului democratic pe care românii trebuie să-l facă", a spus Tăriceanu, la ieşirea din secţia de vot.

Şeful Senatului a făcut un apel către toţi cetăţenii să meargă la vot "pentru că numai prin opţiunea lor vor putea să dea o perspectivă (...) către viitorul comunităţilor locale".

"Sunt îngrijorat de prezenţa slabă la vot până în acest moment, nu vă ascund, şi de aceea fac acest apel către toţi cei care au spiritul civic treaz pentru a vota, sigur, conform năzuinţelor şi aspiraţiilor fiecăruia", a adăugat Tăriceanu.

Prezenţa la vot pe ţară la alegerile locale a fost, duminică, până la ora 10,00, de 7,93%, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Central (BEC).

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri