Jurnalul.ro Ştiri Externe Alegerile din România, disecate în presa internațională

Alegerile din România, disecate în presa internațională

Mass-media internaționale au menționat sau au analizat alegerile parlamentare din România, precizând la unison că, indiferent de rezultatul acestora, țara noastră va continua să susțină UE. Presa străină avertizează însă asupra revenirii corupților la putere.

REUTERS: Românii sprijină UE

„Românii votează duminică în alegeri parlamentare, care, foarte probabil, îi vor readuce la putere pe social democrații de stânga, susținători ai unei politici fiscale lejere, dar permisivi în privința corupției agresive. Conduși de Liviu Dragnea, care a primit doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudă electorală, PSD a fost înlăturat de la guvernare cu peste un an în urmă, după un incendiu izbucnit la un club de noapte din București, în care au fost uciși peste 60 de oameni”, a scris, ieri, agenția Reuters. „Partidul Social Democrat a dus o campanie bazată pe promisiunea de a investi în asistență socială, adresându-se nivelului scăzut de trai existent în cea mai mare parte a României, țară care a aderat la Uniunea Europeană cu 10 ani în urmă, dar a rămas unul dintre cei mai săraci și slab dezvoltați membri ai blocului comunitar”, mai precizează Reuters. „Comisia Europeană așteaptă ca deficitul bugetar al României să crească de patru ori, de la 0,8 la sută în 2015, la 3,2 procente în 2017, în baza condițiilor financiare europene. Acesta ar fi cel de-al doilea cel mai mare deficit din UE, după cel al Spaniei. În contrast cu ceea ce s-a întâmplat în majoritatea statelor UE, furia față de austeritate –  instalată și în România, după prăbușirea pieței imobiliare, în 2008 – a avut un impact extrem de mic asupra susținerii populației față de apartenența la UE”.

DEUTSCHE WELLE: „Corupția revine”

„La numai un an după o retragere umilitoare, partidul apărut din cenușa Partidului Comunist al lui Nicolae Ceaușescu va câștiga, după toate probabilitățile”, în alegerile parlamentare, a transmis „Deutsche Welle”, referindu-se la Partidul Social Democrat (PSD). „Pătată de corupție, stânga va reveni la putere, conform așteptărilor”, remarcă DW. ”PSD, care ar urma să formeze o coaliție cu Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) se bucură de un sprijin larg în rândul electoratului rural și în vârstă”, mai arată DW.

FINANCIAL TIMES: „Suspecți DNA, la putere”

Obosiți de eforturile anticorupție și concentrați în schimb pe portofelele lor, votanții români sunt gata să îi readucă la putere pe unii suspecți DNA, putând expune agenția anticorupție la un atac politic, comentează „Financial Times”. O serie de cazuri care au ajuns în atenția DNA au contribuit la prăbușirea guvernului PSD de centru-stânga, anul trecut, și la înlocuirea acestuia cu o administrație de tehnocrați. Victor Ponta, liderul partidului și fost premier, a fost acuzat de fals intelectual, spălare de bani și evaziune fiscală. Mulți votanți sunt obosiți de parada televizată fără sfârșit a politicienilor înăuntrul și în afara sălilor de judecată din țară, mai scrie publicația. Criticii DNA sugerează că efortul depus contra corupției a devenit prea violent și că acesta servește în secret intereselor străine. Dragnea a primit în aprilie o sentință de doi ani cu suspendare pentru fraudă electorală, amintește FT. Călin Popescu-Tăriceanu, fost premier și lider ALDE, a fost acuzat, de asemenea, în iulie, de DNA. Procurorii susțin că acesta a mințit în privința a ceea ce știa despre schema Băneasa și legat de relația cu suspecții-cheie. Tăriceanu a respins acuzațiile. Nici Tăriceanu și nici Dragnea nu spun pe cine intenționează să propună ca premier, deși s-au exclus pe ei. Președintele Klaus Iohannis, care trebuie să îl numească pe liderul următorului Guvern, a spus că politicienii condamnați sau anchetați nu ar trebui numiți. În cazul în care, după cum prezic sondajele, cele două partide vor putea forma o majoritate parlamentară, acest lucru ar reprezenta o critică populară la adresa campionilor anticorupție din România, comentează FT. Mai mult, procurorii DNA se tem de o reînnoire a tentativelor legislative de a proteja parlamentarii de anchete.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri