Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare nowcasting Cod galben de vânt, valabilă în zone din judeţul Caraş-Severin, în orele următoare.
Potrivit meteorologilor, până la ora 17:00, în judeţul avertizat, în localităţile Moldova Nouă, Oraviţa, Anina, Pojejena, Sicheviţa, Răcăşdia, Grădinari, Sasca Montană, Coronini, Ticvaniu Mare, Ciclova Română, Gârnic, Vărădia, Socol, Berlişte, Naidăş, Vrani şi Ciuchici, se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55 - 65 km/h.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, notează ANM.
AGERPRES