Jurnalul.ro Ştiri Locale ALERTĂ în România! Doi craioveni, soţ şi soţie, infectaţi cu ANTRAX. Au fost internaţi în spital, cu răni pe mâini!

ALERTĂ în România! Doi craioveni, soţ şi soţie, infectaţi cu ANTRAX. Au fost internaţi în spital, cu răni pe mâini!

Doi craioveni, soţ şi soţie, se află internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Craiova, după ce analizele de laborator au arătat că aceştia sunt infectaţi cu antrax. Cei doi locuiesc într-un cartier de la marginea Craiovei şi au în gospodărie mai multe animale, la locuinţa acestora urmând să se facă o anchetă epidemiologică.

Bărbatul şi femeia s-au prezentat, pe 4 august, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova cu mai multe leziuni la mâini, ei fiind internaţi. Medicii au suspectat că în cazul celor doi este vorba despre antrax. 

“Le-au fost prelevate probe, iar rezultatele de laborator au confirmat pe 8 august că cei doi pacienţi prezintă bacilul atrax. Au fost transferaţi la Spitalul de Boli Infecţioase, unde urmează tratament corespunzător”, a declarat, pentru News.ro, Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

El a precizat că cei doi s-au îmbolnăvit în urma contactului cu animalele din gospodărie, urmând ca la locuinţa acestora să fie făcută o anchetă epidemiologică.

Cele două cazuri de îmbolnăvire cu antrax au fost aduse la cunoştinţa specialiştilor Direcţiei Sanitar Veterinare Dolj. Sursa: Observator TV

Subiecte în articol: doi craiovemi suspecti antrax
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri