Jurnalul.ro Ştiri Observator Alertă pentru turiștii români: Risc mare de incendii în Turcia și Grecia!

Alertă pentru turiștii români: Risc mare de incendii în Turcia și Grecia!

de Redacția Jurnalul    |   

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează românii care călătoresc în Turcia și Grecia asupra riscului crescut de incendii în sezonul de vară.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Turcia că sâmbătă au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei țări, 30 dintre acestea în zonele rurale și 14 în zone forestiere. În perioada estivală, se vor înregistra temperaturi foarte ridicate în anumite zone ale țării, existând și pe viitor un risc ridicat de producere a unor incendii de vegetație.

În acest context, cetățenii români sunt sfătuiți să verifice condițiile meteorologice și eventualele atenționări emise anterior deplasării, să manifeste precauție în zonele afectate, iar în cazul în care primesc alerte telefonice cu privire la izbucnirea unor incendii în zona în care se află, să urmeze instrucțiunile autorităților locale și ale reprezentanților unităților hoteliere, să monitorizeze îndeaproape mass-media locale și să își anunțe prezența la nivelul misiunilor diplomatice/oficiilor consulare ale României din Turcia.

De asemenea, românii sunt sfătuiţi să se asigure că deţin suficiente resurse de combustibil, apă şi alimente, și să menţină în stare de funcţionare mijloacele mobile de comunicare.

Totodată, MAE reamintește că este în vigoare o atenționare de călătorie valabilă pentru Grecia, disponibilă pe pagina de Internet a MAE: https://mae.ro/node/65038.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: turisti romani risc incendii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri